Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Președintele României nu are nevoie de mandat

București: Președintele României nu are nevoie de mandat

DISTRIBUIȚI

149451 – 06032017 –  Preşedintele României nu are nevoie de mandat în momentul când participă la reuniunile Consiliului European, a reamintit, conform RFI consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, ca reacție la PSD şi ALDE care au cerut dezbateri în Parlament privind viitorul UE după Brexit. Poziţia României este deja formată, precizează consilierul prezidenţial.

Leonard Orban afirmă că “opinia României este că ar trebui să se meargă cu toţii înainte, să se avanseze cu toţii, pentru că până la urmă, numai astfel se poate asigura coeziunea proiectului european, numai astfel se poate asigura prosperitatea şi pacea pentru cetăţenii Uniunii Europene”.

Întrebat dacă asta înseamnă că România respinge scenariul unei Europe diferenţiate, consilierul prezidenţial a răspuns: “Da şi nu de ieri de azi, ci această poziţie este o poziţie principială, care a fost exprimată în repetate rânduri de către preşedintele României în cadrul reuniunilor Consiliului European, dar şi cu alte ocazii”.

Consecinţele unei Europe cu mai multe viteze

Ce consecinţe ar avea o Uniune Europeană cu viteze diferite? “Noi credem că nu s-ar ajunge decât la o autonomizare, dacă vreţi, crearea unor cercuri care vor avansa mult mai repede decât restul statelor membre, care nu fac parte din aceste cercuri. Asta va crea dificultăţi inclusiv în procesul decizional, iar până la urmă, în loc să fie o soluţie de avansare în integrare, ar putea să fie o soluţie pentru dezintegrare”, crede Leonard Orban.

S-ar impune consultări între preşedintele Klaus Iohannis şi partide, aşa cum cere liderul PSD, Liviu Dragnea? “Este decizia preşedintelui dacă va organiza sau nu, dar repet, noi vorbim aici de o poziţie a României, care este deja exprimată, este deja formată. O dezbatere publică, pentru a explica motivele unei asemenea poziţii sigur că ar fi necesară. În ceea ce priveşte consultarea cu partidele politice, repet, este decizia preşedintelui”, spune consilierul prezidenţial.

Întrebat ce ar însemna o dezbatere publică, Leonard Orban a explicat că “asta înseamnă o dezbatere la nivelul întregii societăţi. E extrem de important de exemplu să se înţeleagă de ce ar trebui să intrăm cât mai repede posibil în zona euro”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la B1 TV că o dezbatere în Parlament ar întări poziţia României. Consilierul prezidenţial precizează că “în primul rând, trebuie să fie cunoscute deciziile Curţii Constituţionale, care spun foarte clar că preşedintele nu are nevoie de mandat în momentul când participă la reuniunile Consiliului European. Pe de altă parte, repet, în opinia mea, insist, în opinia mea, o dezbatere publică ar fi utilă”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.