Acasă Externe Europol: Atacul cibernetic mondial a făcut 200.000 de victime în cel puțin...

Europol: Atacul cibernetic mondial a făcut 200.000 de victime în cel puțin 150 de țări

DISTRIBUIȚI

145767 – 15052017 Un atac cibernetic masiv, cu ajutorul unor instrumente de hacking care ar fi fost furate de la Agenția Națională de Securitate din SUA (NSA) a lovit organizații din întreaga lume. În Germania a fost lansată o investigație.

Atacul cibernetic masiv declanșat vineri la nivel mondial a făcut ”200.000 de victime, în special companii, în cel puțin 150 de țări”, a declarat duminică, într-un interviu pentru postul britanic de televiziune ITV, directorul Europol, Rob Wainwright, potrivit AFP. ”Desfășurăm operațiuni împotriva a circa 200 de atacuri cibernetice pe an, însă până acum nu am mai văzut un astfel de atac”, a subliniat șeful Europol, oficiul european de poliție, citat de Agerpres.

El a mai spus că cel mai probabil numărul victimelor va crește, când ”oamenii se vor întoarce luni la muncă și își vor deschide calculatorul”. Anchetatori și experți informatici internaționali încercau duminică să îi identifice pe hackerii care s-au aflat la originea atacului informatic, care ar putea lovi din nou în zilele următoare.

In privinta pagubelor, Romania s-ar afla în primele zece dintre statele devenite tinte. De exemplu, la Uzinele Dacia din Mioveni s-a oprit productia pe termen nelimitat, dupa ce calculatorele au fost virusate, angajatii fiind trimisi acasa.

Vizata de atac a fost și Agentia Americana pentru Securitate Nationala. Urmeaza spitale britanice, companii de telecomunicatii, de utilitati sau curierat, dar si computere personale din Rusia, Spania, China, Italia ori Ucraina.

Specialistii ii sfatuiesc pe toti cei care au devenit tinte sa nu achite rascumpararea, pentru ca exista riscul ca hackerii sa isi faca o obisnuinta. Mai mult, moneda virtuala nu poate fi urmarita de autoritati si nu exista nici o garantie ca datele vor fi vreodata recuperate.

Ministerul Comunicatiilor a cerut sa afle care este situatia in institutiile statului in legatura cu acest atac

Cea mai grava situatie este in Rusia, unde au fost raportate mai multe atacuri decat in oricare alta tara. Numai la Ministerul de Interne au fost lovite 1.000 de computere. Informatiile secrete sunt in siguranta, spun oficialii, conform ProTV. Pe lista victimelor se numara banci, compania de cai ferate si o companie de telefonie mobila.

In Marea Britanie ”victima” sigura a fost Serviciul National de Asistenta Medicala – NHS. Autoritatile confirma inclusiv ca hackerii au paralizat numeroase unitati medicale din Anglia si Scotia. Numeroase operatii si consultatii au fost anulate. Sute de pacienti, care isi asteptau randul la diverse proceduri medicale, au fost intorsi din drum. – sursa: EurActiv.ro PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.