Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Serviciile organizeaza concurs pentru inovatori

București: Serviciile organizeaza concurs pentru inovatori

DISTRIBUIȚI

146068 – 13062017 Instituțiile românești din domeniul securității naționale organizează concursul național de inovare PatriotFest, care este anunțat pe Internet de către SRI. Concursul urmărește o mai bună pregătire a securității naționale pentru provocările viitoare prin atragerea resurselor de inovare românești, informează RomâniaLiberă.

Concursul național PatriotFest este organizat de MApN, MAI, SRI, STS, SPP, în parteneriat cu asociația New Strategy Center.

Inovatorii români, din țară și din străinătate, sunt invitați să-și prezinte proiectele sub formă de prototipuri funcționale în următoarele trei domenii: Securitatea informației, Inteligență artificială și Interfață om-mașină, se menționează pe site-ul www.patriotfest.ro.

Termenul limită de înscriere în concurs este 15 octombrie 2017. În perioada 25 — 27 octombrie 2017 va avea loc evaluarea prototipurilor, iar juriul va nominaliza finaliștii din fiecare tematică de concurs. Festivitatea de premiere a câștigătorilor se va desfășura pe 29 noiembrie.

În cadrul fiecărei tematici vor fi oferite câte trei premii. După evaluarea demonstrațiilor prototipurilor, se selectează minimum cinci finaliști per tematică. Toți finaliștii vor fi invitați la gala de premiere, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul ceremoniei.

Câștigătorii vor fi recompensați cu bani și premii conexe acordate de instituțiile din domeniul securității naționale, cum ar fi recunoașterea publică, stagii de practică sau vizite de informare în departamentele de cercetare.

Cuantumul premiilor în bani și numărul premiilor conexe vor fi anunțate după finalizarea perioadei de înscriere și va depinde de numărul participanților înscriși. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.