Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Sâmbătă se anunţă cod roşu de caniculă

Sâmbătă se anunţă cod roşu de caniculă

DISTRIBUIȚI

146397 – 30062017 – Meteorologii au anunțat, vineri, un cod roșu de caniculă, care va fi valabil sâmbătă, 1 iulie, între orele 10.00 – 21.00.

Potrivit anunțului difuzat de ANM, „sâmbătă, 1 iulie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42…44 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat”.

„În weekend, în zona litoralului va fi foarte cald, temperaturile vor depăşi în aer 30 de grade Celsius. De asemenea, nopţile vor fi tropicale, cu minime de peste 20 de grade Celsius. În zona de munte va fi puţin mai bine, dar temperaturile vor fi mult mai ridicate faţă de normalul acestei perioade. Iar după-amiaza zilei de sâmbătă şi pe parcursul zilei de duminică în anumite intervale pot apărea fenomene severe, cum ar fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Deci, în afară de faptul că va fi cald, după-amiaza şi seara vor fi intervale în care se pot produce furtuni”, a declarat meteorologul Meda Andrei.

Codul roșu indică fenomene meteo periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare şi cu efecte dezastruoase. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.