Acasă Politic Ponta râde de Dragnea

Ponta râde de Dragnea

DISTRIBUIȚI
foto:rfi.ro
foto:rfi.ro

147440 – 04092017 –   Modificările la legile justiției reprezintă o încercare a liderului PSD, Liviu Dragnea, de a-și rezolva problemele din justiție, declară la RFI fostul premier Victor Ponta.

El l-a criticat pe Liviu Dragnea că se folosește de partid și de Guvern pentru acest lucru.

Deputatul Victor Ponta a declarat că pachetul de legi ale justiției include și câteva lucruri foarte rele, dar și unele lucruri bune. Însă, chiar și așa, aceste modificări nu vor rezolva problema de fond a justiției, scrie RFI.

Fostul premier a amintit inclusiv de dosarul său, Rovinari-Turceni, în care a fost trimis în judecată, și a precizat că a ales să-și rezolve problemele în instanță, nu din fruntea partidului.

Este motivul pentru care ”conflictul este inevitabil și neîncrederea este inevitabilă”, de aici și protestele, a mai spus Victor Ponta, acum membru al partidului nou înființat Pro România.

”Deocamdată foarte confuze. Sunt câteva lucruri bune, sunt câteva lucruri foarte rele și nu e clar, de fapt, ce se urmărește și care este scopul. Toată lumea vrea să aibă o justiție mai bună și când mă refer la justiție, chiar dacă în presă cea mai importantă e partea de dosare penale, dar justiție înseamnă fiecare dosar. Sunt milioane de dosare în civil, în comercial, în care oamenii vor soluții mai bune, judecătorii vor condiții mai bune de muncă, ori, aceste legi, mie nu mi se pare că se referă la fondul sistemului de justiție. Mi se pare că această bătălie care devine personală între Liviu Dragnea, un lider politic care are el niște probleme, eu am plecat din fruntea PSD spunând că mă consider nevinovat, așa cum se consideră Dragnea și alții, dar nu folosesc partidul, nu stau în fruntea unui partid, mai ales un partid atât de mare cum e PSD, ca să-mi rezolv eu problema mea personală. Mă duc în instanță și acolo încerc să dovedesc ceea ce cred eu că e corect. Deci, atât timp cât Liviu Dragnea este considerat de toată lumea, pe drept sau nedrept, că folosește PSD, că folosește Parlamentul, că folosește Guvernul pentru a-și rezolva problemele lui personale, conflictul este inevitabil și neîncrederea este inevitabilă. Într-o atmosferă de neîncredere și conflict eu nu cred că se poate face o reformă adevărată pe termen mediu și lung, nu o reformă pentru alții”, a spus Victor Ponta.

Întrebat care dintre propuneri sunt cele mai rele, Victor Ponta a spus că nu a văzut încă proiectul de modificare a legilor justiției.

”Nu a venit în Parlament niciun fel de pachet de legi. Să ne focalizăm doar pe partea cine numește procurorii șefi – nu are nicio relevanță pentru oamenii obișnuiți cine-i numește. Îi numește președintele sau ministrul Justiției, președintele poate fi bun sau rău, ministrul bun sau rău. Aici e problema de două tipuri de garanții, în primul rând pentru judecători, pentru că procurorii sunt parte a Ministerului Public și a Executivului. Pentru judecători garanțiile trebuie să fie de independență și față de puterea politică și față de procurori, de presă și de toată lumea. Când nu ai un judecător cu adevărat independent este imposibil să ai o justiție eficientă, ori mie nu mi se pare că acest pachet de legi se referă la acest deziderat al oricărei societăți moderne. Un judecător cu adevărat protejat și independent ca să poată să protejeze și să judece corect orice fel de caz”, a mai spus Victor Ponta.

Cât despre protestele față de aceste modificări la legile justiției, Victor Ponta a spus că ”liderii PSD actuali, pentru că e de fapt un singur lider – Liviu Dragnea, ceilalți sunt un grup de oameni care în mod oportunist stau lângă el, ar trebui să înțeleagă că nu poți să faci, să guvernezi o țară dacă ai tot timpul o problemă, în care ești bănuit că-ți rezolvi o problemă a ta și mă refer din nou, toată lumea sau adversarii consideră că-și rezolvă o problemă a lui, nu o problemă a societății prin această bătălie cu DNA-ul și justiția și ar mai trebui să înțeleagă un lucru pe care eu l-am spus și îl spun în continuare: PSD are multe păcate și a făcut multe lucruri greșite, dar atunci când a guvernat, a încercat să guverneze bine. Acum este prima dată când e o guvernare PSD considerată slabă de toată lumea, chiar și de votanții PSD, ori nu guvernezi doar pentru votanții tăi, ci guvernezi pentru 20 de milioane de români”, a adăugat fostul premier.

Victor Ponta a criticat și modul în care atât liderii PSD, cât și ALDE au lansat atacuri la adresa unor ambasadori care și-au exprimat nemulțumirile cu privire la aceste modificări.

”Eu știu întâmplător că dl Dragnea își dorea de fiecare dată să se întâlnească cu ambasadorul american, știți foarte bine, în ianuarie, a făcut eforturi private să ajungă la o masă privată cu președintele Trump. Când nu e primit, atacă așa la televizor, după care se duce în particular. Mă întorc la problema cu justiția și problema atacurilor domnului Dragnea la ambasadorul SUA – de fapt, reflectă o problemă persoanlă pe care, dacă și-o rezvolvă, dacă este cumva invitat la Ambasadă, la Washington într-o vizită o să-l vedeți pe dl Dragnea lăudându-l pe ambasadorul Klemm și America. Dincolo de aceste chestiuni, să-ți folosești funcția pentru problemele tale personale, relația României cu SUA este o relație esențială.  Ne place de un ambasador, nu ne place, poate să ne placă de Trump sau nu, dar de America trebuie să ne placă, pentru că, din punct de vedere strategic, este aliatul nostru nr 1, și, da, noi avem nevoie de America, cel puțin atât de mult cât are nevoie America de români”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă astfel de declarații critice dăunează în vreun fel relației România – SUA, Victor Ponta a spus că aceste chestiuni ne pot costa mult.

”Dăunează în ce sens – nu cred acum că administrația americană citește zi de zi ce spune dl Dragnea, dar creează impresia că, vedeți chestiunile astea populiste dau bine la un moment dat, știu și eu că dă bine să ataci băncile, dar nu știu nicio societate modernă care există fără bănci, știu și eu că uneori poți fi popular sau te laudă la o televiziune dacă te rățoiești la ambasadorul american, dar până la urmă ambasadorul e reprezentantul unui stat. Sunt chestiuni facile care ne costă după aceea foarte mult”, a mai spus Victor Ponta, potrivit sursei citate.

– Modificările la legile justiției reprezintă o încercare a liderului PSD, Liviu Dragnea, de a-și rezolva problemele din justiție, declară la RFI fostul premier Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.