Acasă Anchete Justitie Studenţi trimişi în judecată

Studenţi trimişi în judecată

DISTRIBUIȚI

 147827 – 26092017 –Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procuror al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a reieșit următoarea situație de fapt: În cursul lunii iunie 2016, în calitate de studenţi în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, inculpaţii Iancu Valentina, Iancu Ioana Alexandra, Savu Alexandra, Bulai Anca, Radu Alexandru şi Tatcu Ionela au oferit, prin intermediar, câte 350 de lei, inculpatului Savu Ovidiu, cadru didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară (trimis în judecată în altă cauză), pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, profesor la aceeași facultate, pentru a le asigura promovarea examenului restant la disciplina Lucrări practice în unitățile de sacrificare și procesare a produselor alimentare, din semestrul 2, la care acesta din urmă era titular.

De asemenea, în calitate de studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, inculpata Dumitru Maria Magdalena a oferit în cursul lunii iunie 2016, prin intermediar, suma de 500 de lei aceluiași cadru didactic, pentru a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a o  declara promovată la disciplina la care el însuși era titular, respectiv cea de Știința, Tehnologia și Calitatea Alimentelor.

Totodată, inculpații Uţina Graţiela, Tomescu Cristina Maria, Cristescu Mihai Cristian, Boarcăş Cosmin, Caloeanu Florentina şi Chiţescu Ioana, în calitate de studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, în anul VI, au oferit în cursul lunii iulie 2016, prin intermediar, sume de 350 sau de  400 de lei lui Savu Ovidiu pentru ca acesta, în calitate de cadru didactic în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, care făcea parte din comisia de examinare, pentru a le asigura promovarea la examenul de practică din cadrul examenului de licenţă.

Inculpata  Mogoș Aniela, în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, a oferit în cursul lunii iulie 2016, tot prin intermediar, suma de 900 de lei inculpatului Savu Ovidiu pentru ca acesta să-și traficheze influenţa pe lângă tatăl său, cu scopul de a promova examenul restant la disciplina Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, la care acesta era titular.

În ceea ce o privește pe inculpata Lăzăroiu Ştefana Iulia, aceasta a oferit în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, prin intermediar, în cursul lunii iulie 2016, suma de 600 de lei lui Savu Ovidiu pentru a o promova la disciplina Igiena şi tehnologia alimentară, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, dar şi suma de 900 de lei pentru ca același cadru didactic să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său și pentru a-și asigura promovarea la examenul de Controlul și Expertiza Produselor Alimentare.

Sumele de bani erau strânse de intermediar (o studentă, persoană de încredere a cadrului didactic), fie direct de la studenți, fie prin șefii de grupă, apoi predați cadrului didactic menționat, împreună cu lista celor care au dat bani, precizându-se disciplinele la care trebuiau promovați.

De menţionat faptul că discuţiile referitoare la suma strânsă şi la numărul de studenţi care au dat bani în vederea promovării examenului au fost purtate cu inculpatul Savu Ovidiu prin intermediul sistemului de comunicare Telegram.

Cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că  promovarea examenelor contra cost era o practică generalizată a cadrului didactic respectiv, care nu declara admişi studenţii la examene, indiferent de modul cum tratau subiectele, pentru a-i determina să-i ofere bani, încălcându-se atât dispozițiile legale, dar și codul de etică şi deontologie profesională.

De asemenea, ÎCCJ menţionează că, așa cum a informat prin comunicatul din data de 14 septembrie 2016, inculpatul Savu Ovidiu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată (4 acte materiale), fiind ulterior condamnat în primă în instanță de Tribunalul Buucurești.

Totodată, se precizează că în total au făcut obiectul cercetărilor 41 de studenți de la facultatea menționată. Cu 26 de studenți s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției (25 dintre aceștia fiind deja condamnați de către Tribunalul București cu pedepse de câte  1 an și 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), restul de 15 fiind trimiși în judecată în prezenta cauză.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului București.

Sursa citată mai anunţă că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun  fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.