Acasă Economie BNR participă la o nouă ediţie a proiectului ”Global Money Week –...

BNR participă la o nouă ediţie a proiectului ”Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor”2018

DISTRIBUIȚI

 145197 – 12032018 – Banca Națională a României (BNR) în parteneriat cu Child and Youth Finance International și Ministerul Educației Naționale organizează în perioada 12 – 16 martie 2018 ”Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor”. Tematica acestui an este ”Money Matters Matter”.

Pe parcursul acestei săptămâni, sucursalele și agenţiile BNR vor organiza o serie de activităţi educaţionale destinate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul unor activităţi interactive, elevii vor putea discuta cu specialiștii BNR despre economisire, credit, dobândă, inflaţie, istoria monedei naţionale, rolul şi funcţiile băncii centrale. Metodele formale şi nonformale de prezentare vor avea ca suport materiale video legate de istoria leului, fabricarea monedelor şi bancnotelor aflate în circulaţie şi de elementele de siguranţă ale bancnotelor.

Această saptămână se va încheia vineri, 16 martie 2018, prin conferința ”Incluziunea financiară – de la vorbe la fapte”, care se va desfășura la sediul central al BNR, cu participarea reprezentanților  Ministerului Educației Naționale, Autorității de Supraveghere Financiară, Asociației Române a Băncilor și Mastercard România.

Proiectul este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă țări de pe toate continentele. Acest demers are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare. BNR participă pentru al cincilea an consecutiv la programul Global Money Week.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.