Acasă Cultura/Media Inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din oraşul Worms, Germania

Inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din oraşul Worms, Germania

120
DISTRIBUIȚI

   148076 – 12102018 –  În orașul german Worms, landul Renania-Palatinat, în prezența secretarului de Stat Nicolae Nasta, a avut loc ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din Cimitirul Auf Der Hochimer Höhe. Partea germană a fost reprezentată de primarul oraşului Worms, Michael Kissel. Evenimentul a cuprins o ceremonie militară şi religioasă de sfinţire a monumentului şi rostirea solemnă a numelor celor 168 de militari români care și-au pierdut viața în lagărul de prizonieri care a funcționat în această localitate, în timpul Primului Război Mondial.â

Construcția monumentului a fost finanţată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, şi realizată cu sprijinul Primăriei oraşului Worms. Finalizarea acestui proiect a creat cadrul pentru organizarea unor manifestări comemorative pentru cinstirea memoriei militarilor români căzuți pe teritoriul Germaniei. În semn de recunoştinţă, la finalul ceremoniei, participanţii au depus coroane şi jerbe de flori la monument.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor organizate de statul român pentru marcarea Centenarului Primului Război Mondial, conflict armat la finalul căruia, poporul român a realizat proiectul de uniune naţională – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.