Acasă Cultura/Media Emisiune de mărci poștale dedicată Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Emisiune de mărci poștale dedicată Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI

  1490142 – 04012019 – Cu ocazia preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Romfilatelia a introdus în circulație, din 4 ianuarie 2019, emisiunea de mărci poștale dedicată acestui eveniment deosebit de important pentru țara noastră.

România a început drumul său către Uniunea Europeană la 1 februarie 1993, dată la care a fost semnat Acordul de Asociere a României. Țara noastră depunea oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte șase state.

Negocierile au fost deschise la data de 15 februarie 2000 și au fost încheiate, la nivel tehnic, în cadrul Conferinței de Aderare la nivel ministerial, din 14 decembrie 2004. Decizia a fost confirmată de Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004.

La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană de către cele două state și de către reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene.

Ulterior semnării, Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate țările membre, iar România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va asuma, în premieră, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene, la fiecare șase luni.

În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând, de asemenea, în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European, în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului, la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe.

Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziții comune ale statelor membre.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va derula într-un context european și internațional complex, agenda politică a acesteia urmând a fi în strânsă legătură cu evoluția unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii Europene.

Pentru asigurarea continuității activității Consiliului Uniunii Europene pe o perioadă mai lungă de timp, statele membre care dețin președinția lucrează împreună, în grupuri de trei, denumite Trio-uri.

Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona, în anul 2009. România va deschide Trio-ul de Președinții din care mai fac parte Finlanda și Croația.

Motto-ul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, ”Coeziunea, o valoare comună europeană“, reprezintă un mesaj clar de susținere pentru coeziunea familiei europene, dar și pentru politicile care stimulează convergența economică, socială și teritorială.

Pe timbrul emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 5 lei, este ilustrat logo-ul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, rezultat în urma unui concurs de creație câștigat de Ioan Dobrinescu, un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale“ din București.

Logo-ul indică o Uniune Europeană în mișcare, sigură pe sine, dinamică, dar și atașată valorilor sale. Uniunea Europeană a fost ilustrată prin intermediul unui lup, animal prezent în mitologiile majorității culturilor europene. Suplimentar, desenul ilustrează o Uniune Europeană care își afirmă atașamentul față de protecția biodiversității.

Emisiunea de mărci poștale este disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online. Aceasta este completată de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 30 timbre, minicoală de 10 timbre + 5 viniete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.