Acasă Politic Băsescu, încolțit de CNSAS

Băsescu, încolțit de CNSAS

DISTRIBUIȚI

150577 – 29052019 – Nota de constatare prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a găsit elemente noi privind posibila colaborare a lui Traian Băsescu, a primit marți aprobare din partea Colegiului Consiliului pentru a fi trimisă Curții de Apel București, au declarat surse din CNSAS pentru G4Media.ro. Informația a fost anunțată și de europarlamentarul ales al PNL, Rareș Bogdan, într-un interviu la DC News.

Traian Băsescu, în prezent senator al PMP, a fost ales duminică europarlamentar pe lista aceluiași partid. Înainte de alegeri, el a semnat o declarație pe propria răspundere prin care a negat că ar fi fost colaborator al Securității ca poliție politică.

Pe 9 mai, CNSAS a transmis un comunicat de presă prin care a confirmat aprobarea unei note de constatare care conține elemente noi privind posibila colaborare a fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea comunistă.

”Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”, a transmis CNSAS pe 9 mai.

În seara aceleiași zile, Antena 3 a susținut că Traian Băsescu ar fi avut un nume conspirativ cu care semna note la Securitate, acesta fiind Petrov. Așteptat de o echipă a Antenei 3 la ieșirea din sediul postului B1 TV, unde fusese la o emisiune, Traian Băsescu a negat că ar fi folosit un asemenea nume conspirativ. „Nu”, a fost răspunsul scurt al lui Traian Băsescu, la întrebarea reporterului.

Fostul președinte declarase anterior pentru G4Media.ro că își menține declarația din 2006, potrivit căreia nu a semnat nici un angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.

CNSAS i-a eliberat până acum patru adeverințe lui Traian Băsescu potrivit cărora nu a colaborat cu Securitatea. Ultima astfel de adeverință a fost eliberată în februarie 2014, după ce Colegiul a analizat noi documente descoperite în arhivele instituţiei, documente ce nu fuseseră verificate până atunci.

Potrivit Adevărul, CNSAS a mai emis în 2002, 2004 şi 2006 decizii potrivit cărora Traian Băsescu nu a fost agent/ colaborator al Securităţii ca poliţie politică, decizia din 2006 fiind menţinută şi în 2009, ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.