Acasă Politic La 20 august președintele Iohannis va fi primit, din nou, de Donald...

La 20 august președintele Iohannis va fi primit, din nou, de Donald Trump la Casa Albă

DISTRIBUIȚI
foto:caleaeuropeana.ro

151322 – 07082019  –   Președintele Donald Trump îl va primi pe președintele Klaus Iohannis la Casa Albă la 20 august 2019, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale americane.

Discuțiile vor avea în prim-plan provocările în materie de securitate, dar și modalitățile de a duce mai departe, pe baze reciproc avantajoase, parteneriatul celor două țări în materie de comerț și energie.

”Vizita președintelui Iohannis în Statele Unite intervine în condițiile în care românii marchează 30 de ani de la căderea comunismului, iar România s-a alăturat NATO de 15 ani. Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări împreună cu președintele Iohannis”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai fost în vizită în SUA în iunie 2017, fiind primul președinte est-european primit la Casa Albă de Donald Trump. Cei doi președinți au avut atunci și o declarație de presă comună susținută pe peluza de la Casa Albă.  Donald Trump a postat pe rețelele de socializare o fotografie de la discuţiile avute cu Klaus Iohannis, însoțită de comentariul ”Mare onoare să-l primesc astăzi la Casa Albă pe preşedintele Klaus Iohannis”.

Cei doi lideri s-au mai întâlnit peste câteva luni, în același an, la recepţia oferită de preşedintele SUA în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU. Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa s-au fotografiat atunci alături de Melania şi de Donald Trump, amintește Digi24.ro.

Administrația Prezidențială susține, la rândul său, că președintele României, Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august a.c. o vizită la Washington D.C., la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump. Astfel, marți, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a preşedintelui României cu președintele Statelor Unite ale Americii.

Cu prilejul întrevederii, președintele Klaus Iohannis și Ppeședintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic și dinamic dintre România și Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar și economic.

Președintele României va evidenția, și cu această ocazie, faptul că țara noastră va continua să fie un partener strategic solid și un aliat responsabil și de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre prioritățile politicii externe a României fiind consolidarea relației transatlantice și a securității spațiului euroatlantic. – Presidency.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.