152291 – 06112019 – Ministerul Finanţelor Publice a programat, în data de 6 noiembrie, redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro în valoare de 200 milioane de euro, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, informează Agerpres.
Obligaţiunile au o maturitate reziduală de 4,1 ani, o rată a cuponului de 1%, şi o dobândă cumulată de 45,21 euro/titlu şi sunt destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice.
Valoarea nominală totală a emisiunii poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia. Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni este de 5.000 de euro. Obligaţiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.