Acasă Externe A început procesul penal în cazul doborârii zborului MH17

A început procesul penal în cazul doborârii zborului MH17

DISTRIBUIȚI

 153622 – 09032020 – Ministerul Afacerilor Externe salută, începutul, la 9 martie 2020, al procesului penal în cazul doborârii zborului MH17, o etapă esențială în clarificarea circumstanțelor prăbușirii aeronavei și tragerea la răspundere a celor responsabili. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă încrederea că procesul va conduce la stabilirea adevărului, înfăptuind, astfel, actul de justiție pentru cele 298 de victime ale tragediei și apropiații lor.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează susținerea pentru activitatea Echipei Comune de Anchetă (Joint Investigation Team/JIT) în instrumentalizarea cazului și solicită tuturor statelor să colaboreze, în continuare, pentru buna derulare a anchetei, în conformitate cu prevederile rezoluției Consiliului de Securitate 2166 din 2014.
La 17 iulie 2014, aeronava MH-17 aparținând companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur. La bord se aflau 298 de persoane care și-au pierdut viața (283 de pasageri și 15 membri ai echipajului).  În acest tragic incident aviatic și-a pierdut viața și o persoană care deținea și cetățenia română. Ancheta penală este coordonată de o echipă comună de anchetă (JIT) formată din reprezentanți ai autorităților judiciare și polițienești din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia și Malaysia. La 19 iunie 2019, Parchetul General olandez a anunțat demararea acțiunii penale împotriva a patru suspecți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.