Acasă Social Educatie Ministrul Educației: Scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul

Ministrul Educației: Scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul

DISTRIBUIȚI

153858 – 23032020 –  Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat că scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Anunțul a fost făcut după ce vicepremierul Raluca Turcan a solicitat Ministerului Educației să analizeze trei scenarii în privința anului școlar în curs, în contextul coronavirusului, înclusiv repetarea anului. ”Vreau să îi asigur pe elevi, studenți și părinți că la acest moment nu luăm în calcul sub nicio formă înghețarea anului școlar sau să anulăm examenele naționale cu un an. Specialiștii din Ministerul Educației lucrează la mai multe scenarii, este adevărat, însă uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cazul sistemelor de educației din statele UE. Nu există un astfel de scenariu. În acest moment nu luăm în calcul sub nicio formă înghețarea anului școlar. Scenariile pe care le fac specialiștii din cadrul Ministerului vor fi făcute publice în momentul în care vom avea o situație clară. Toate aceste scenarii vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Fac un apel la calm. Îi rog pe elevi, pe părinți și pe studenți să stea acasă și să continue învățarea de acasă”, a declarat Monica Anisie.

Vicepremierul Raluca Turcan a solicitat luni Ministerului Educației să analizeze trei scenarii privind desfășurarea anului școlar, în contextul coronavirusului în România. Unul dintre scenarii viza înghețarea anului școlar. ”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Turcan..

Declarația Ralucăi Turcan privind varianta înghețării anului școlar – iresponsabilă

Declarația vicepremierului Raluca Turcan privind varianta înghețării anului școlar este destul de iresponsabilă în condițiile în care 80% din materie a fost aproape parcursă, a declarat la Digi24 Gabriel Chicioreanu, reprezentant al Asociației de Părinți București – Ilfov.

”Copiii au depus deja cu profesorii diligențe să recupereze materia în online. Dacă Raluca Turcan are alte informații privind amânarea anului școlar ar trebui să ni le spună. Sunt riscuri privind unele întârzieri, dar cred că totul se poate desfășura normal”, a spus Chicioreanu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.