Acasă Social Alți bani de la UE pentru sprijinirea medicilor și spitalelor din România

Alți bani de la UE pentru sprijinirea medicilor și spitalelor din România

DISTRIBUIȚI

154300 – 18042020 – Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi anunță că a votat ”o sumă foarte importantă pentru sprijinirea spitalelor și medicilor în lupta împotriva COVID 19” și atenționează că ”banii trebuie folosiți rapid, eficient și transparent”.

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European: ”O sumă foarte importantă a fost mobilizată de Parlamentul European pentru sprijinirea sectorului sanitar în lupta împotriva COVID-19. Prin voturile pe care eu și colegii mei le-am acordat în ședința plenară extraodinară, care a avut loc la Bruxelles, 3 miliarde de euro au fost adăugate la bugetul Uniunii Europene pentru sprijinirea medicilor și spitalelor din România și celelalte state membre în lupta împotriva pandemiei. Banii sunt destinați achiziționării și distribuirii echipamentelor medicale și medicamentelor vitale pentru salvarea pacienților infectați cu noul tip de coronavirus, ridicarea spitalelor mobile, transportul pacienților, susținerea centrelor de carantină, retehnologizarea unor linii de producție pentru echipamente medicale. Niciun sistem de sănătate nu a fost pregătit pentru o astfel de criză. Acest ajutor financiar fără precedent are rolul de a mai scădea din presiunea pusă pe medici și spitale, iar trebuie folosiți rapid, eficient și transparent. Este important să învățăm cât mai mult din această criză și să ieșim întăriți din ea. Sistemele sanitare trebuie să rămână în picioare și să răspundă nevoii reale a bolnavilor și medicilor, care fac astăzi eforturi imense pentru a salva cât mai multe vieți. Tot prin votul de astăzi și de ieri din Parlamentul European am permis și transferuri între fondurile de coeziune pentru ca banii să ajungă rapid exact acolo unde este mai mare nevoie de ei, măsură solicitată și de România, precum și măsuri pentru ajutor alimentar și asistență pentru persoanele vulnerabile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.