Acasă Politic Ultima zi a ediţiei 2020 a RADR

Ultima zi a ediţiei 2020 a RADR

DISTRIBUIȚI

156355  – 10092020 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a găzduit miercuri, 9 septembrie 2020, cea de-a treia și ultima zi a Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR), care a inclus o sesiune plenară moderată de șeful diplomației române, cu participarea omologului spaniol,  Arancha González Laya, precum și o serie de sesiuni tematice dedicate Corpului Diplomatic și Consular Român, care au acoperit aspecte consulare, pregătirea procesului de organizare a alegerilor parlamentare de anul acesta în străinătate și aspecte privind resursele financiare şi umane ale Ministerului Afacerilor Externe.

În intervenția sa, ministrul spaniol al de Externe Arancha González Laya a acordat o atenție deosebită cooperării la nivel european și utilizării instrumentelor diplomatice consacrate, precum şi a unora noi, inovatoare, pentru promovarea și protejarea valorilor democratice în contextul internațional marcat de efectele pandemiei de COVID-19. Ministrul spaniol de externe a prezentat viziunea sa cu privire la efectele pandemiei pe patru paliere importante: tehnologia și condițiile de muncă, sustenabilitatea și protecția mediului, provocările geopolitice și cele legate de deficitul democratic, atât în cadrul democrațiilor consacrate, cât și pe plan internațional. În ceea ce privește cooperarea la nivel european, oficialul spaniol a exprimat satisfacția pentru adoptarea Planului de redresare al UE, care a demonstrat, pe de o parte faptul că Uniunea are capacitatea de a-și proteja proprii cetățeni, iar, pe de altă parte, a confirmat coeziunea între statele membre. În context, s-a referit la importanța conceptului de autonomie strategică a UE, din perspectiva capacității sporite a UE de a promova elaborarea şi respectarea regulilor internaționale, multilateralismul, democrația şi alte valori fundamentale pentru ordinea internațională, UE plasându-se ca actor activ şi nu ca participant pasiv la ordinea determinată de ceilalţi mari actori. De asemenea, ministrul spaniol a evidențiat necesitatea creșterii rezilienței și a relevanței geopolitice a Uniunii, precum și a dezvoltării inovației tehnologice la nivel european.

În final, ministrul spaniol a adresat mulțumiri pentru sprijinul acordat de partea română pentru repatrierea cetățenilor spanioli în contextul pandemiei de COVID-19 și a subliniat importanța ca măsurile de combatere a pandemiei să continue să se desfășoare sub auspiciile solidarității și cooperării. Sesiunea de întrebări şi răspunsuri a adus în atenție lecţiile învăţate de MAE spaniol în gestionarea crizei, perspectivele situaţiei din Venezuela, rolul valorilor în consolidarea proiectului european şi reafirmarea sa în raport cu riscul diviziunilor intra-europene sau al populismului şi extremismelor de toate tipurile.

În cadrul sesiunii dedicate gestionării afacerilor consulare în contextul pandemiei de COVID-19, deschisă de ministrul Bogdan Aurescu și moderată de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Mihaela Cămărășan, și de directorul general al Departamentului Consular, Valentin Muntean, au fost trecute în revistă demersurile întreprinse de MAE pentru a veni în sprijinul cetățenilor români de peste hotare, aflați în situații vulnerabile, în acest context deosebit.

În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a pus la încercare reziliența statelor, instituțiilor și organizațiilor din întreaga lume. Ministerul Afacerilor Externe, ca instituție aflată în prima linie de răspuns la situații de criză, aşa cum a evidenţiat şi criza pandemiei, a fost adesea nevoit să identifice rapid și să implementeze cele mai eficiente mijloace de acțiune, în special în ceea ce privește apărarea drepturilor cetățenilor români în străinătate, precum și a intereselor statului român.

Șeful diplomației române a subliniat faptul că este necesar să fie consolidată reziliența, capacitatea de anticipare, de reacție și de adaptare la noile realități. În acest sens, a accentuat că este important ca experiența acumulată în această perioadă să fie transpusă în instrumente pentru consolidarea sistemului de asigurare a protecției și asistenței consulare acordate cetățenilor români din străinătate, atât la capitolul resurselor financiare și logistice, cât și la cel al resurselor umane, pentru a determina o capacitate de reacție mai rapidă.

Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit colegilor de la misiuni pentru implicarea și profesionalismul cu care au acționat constant, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, pe multiple paliere, prin oferirea de asistență consulară și informarea corectă a cetățenilor români asupra situației din alte state, în contextul măsurilor adoptate de acestea pentru gestionarea efectelor pandemiei.

De asemenea, în cadrul sesiunii, ministrul afacerilor externe a făcut trimitere la Manualul de criză consulară, realizat pe baza experiențelor și a lecțiilor învățate de diplomația română pe linie consulară, în urma situațiilor deosebit de complexe cu care s-a confruntat Ministerul Afacerilor Externe în contextul pandemiei.

O altă tematică abordată în ultima zi a ediției din acest an a RADR a fost cea a pregătirii procesului de organizare a alegerilor parlamentare în străinătate, sesiune moderată de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Mihaela Cămărășan și de Iulian Ivan, reprezentant cu însărcinări speciale pentru organizarea proceselor electorale din cadrul MAE. Au participat la sediul MAE reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul electoral, respectiv Florin-Constantin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente, General-maior ing. Ionel-Sorin Bălan, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale și Horia Grigorescu, director general provizoriu al Poștei Române. Cu acest prilej, au avut loc discuții privind măsurile necesare pentru buna pregătire a alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, ținând cont de situația deosebită generată de pandemie, dar şi de așteptările legitime ale cetăţenilor români de peste hotare privind exercitarea dreptului de vot.

Ministrul Bogdan Aurescu a reamintit provocările fără precedent generate de pandemia de COVID-19 şi din acest punct de vedere, precum faptul că și măsurile sanitare restrictive luate de statele în care fiecare misiune diplomatică își desfășoară activitatea trebuie respectate întru totul, reprezentând factori importanţi în pregătirea procesului electoral. Ministrul afacerilor externe a subliniat faptul că, pentru ca votul la secție să se desfășoare în bune condiții  alegerile parlamentare din acest an, este necesar ca modificările implementate pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 și care au permis să se voteze în bune condiții în afara țării, să fie incluse în legislația electorală aplicabilă.

De asemenea, având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm, ministrul afacerilor externe a punctat că obiectivul de etapă pentru MAE este intensificarea informării alegătorilor din străinătate cu privire la votul prin corespondență și încurajarea acestora să apeleze la această metodă de vot, care prezintă cel mai ridicat grad de siguranță din punct de vedere sanitar. Organizarea acestei sesiuni cu prezența instituțiilor cu atribuții în domeniul electoral se înscrie în linia demersurilor constante ale MAE de îmbunătățire a modalității de acordare a sprijinului logistic adecvat pentru instituțiile cu atribuții în organizarea alegerilor în străinătate, în măsura competențelor sale legale, astfel încât dreptul de vot să fie exercitat în cele mai bune condiții.

Sesiunea plenară dedicată aspectelor privind resursele umane si celor financiar-logistice a fost moderată de secretarul general Mihaela Cămărășan și de secretarul general adjunct Bogdan Moisii. Concluziile sesiunilor de lucru interne de management au pus în evidență necesitatea adaptării permanente, a evaluării şi re-evaluării continue a activității, corelată cu prioritățile în alocarea resurselor. A reieşit, de asemenea, importanţa alocării unor resurse financiare și logistice adecvate, în contextul generat de pandemie, precum şi importanţa investiţiei în resursele umane ale diplomaţiei române și în creşterea nivelului de expertiză la nivelul MAE. Obiectivele naţionale de politică externă şi serviciile în beneficiul cetățenilor români, rămân reperele esenţiale ale orientării activităţii diplomaţiei române pe termen scurt şi mediu.

Ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române a reconfirmat atât rolul diplomației în gestionarea crizelor de amploare la nivel global, cu impact direct asupra cetăţenilor români, cât și necesitatea adaptării instrumentarului diplomatic şi a metodelor, creșterii și diversificării expertizei, inclusiv a celei de nișă, și modernizării suportului tehnic pentru a atinge obiectivele naționale în contextul internațional actual. Participarea invitaților străini de nivel înalt, care a reflectat armonios prioritățile strategice ale diplomației române, a permis generarea unei viziuni cuprinzătoare asupra impactului pandemiei la nivel global, plecând de la experienţe geografice și tematice diverse, și a reflectat în mod practic una dintre lecțiile fundamentale ale acestei crize – un demers eficient trebuie să fie unul comun, care implică colaborarea la nivel internațional, învăţarea prin dialog şi cooperare, unitate prin solidaritate în faţa marilor încercări. Astfel, au avut intervenții în cadrul Reuniunii: ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, prezent la București în cadrul unei vizite oficiale, ministrul afacerilor externe al Regatului Hașemit al Regatului Iordaniei, Ayman Safadi, ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, doamna Kang Kyung-wha, ministrul afacerilor externe al Regatului Spaniei, doamna Arancha González Laya, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, domnul Josep Borrell și secretarul general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană. Concluziile cumulate ale acestor sesiuni şi ale dialogului înalţilor oficiali cu diplomaţii români oferă repere valoroase, care vor contribui la rândul lor la aprofundarea procesului de reflecție la nivelul MAE şi al misiunilor diplomatice și consulare privind lecțiile învățate și tendințele la nivel internațional la care diplomația românească trebuie să se adapteze pe toate palierele, atât politic, cât și consular, pentru a promova în mod eficient interesele României și a apăra în mod adecvat drepturile și interesele cetățenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat în perioada 7-9 septembrie 2020 Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), cu tema ”Impactul pandemiei asupra tendințelor internaționale și răspunsurile diplomației române”. Având în vedere contextul special determinat de pandemie şi nevoia combaterii ei, ediția din acest an a Reuniunii a fost organizată, în premieră, integral în format digital, prin sistem de videoconferință.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române reprezintă cel mai important eveniment al diplomației române, la care participă, conform tradiției, șefii misiunilor diplomatice permanente – ambasadori, consuli generali, directori ai Institutelor Culturale Române din străinătate. Evenimentul oferă prilejul realizării unei evaluări a activității Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, a analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă față pe viitor ca urmare a evoluțiilor la nivel internațional, precum și stabilirii liniilor directoare pentru perioada următoare, care să asigure eficiența acțiunii serviciului diplomatic român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.