Acasă Stiință Omenirea este, din nou, la 100 de secunde distanță de apocalipsă

Omenirea este, din nou, la 100 de secunde distanță de apocalipsă

DISTRIBUIȚI

 158149 – 29012021 – Omenirea este, din nou, la 100 de secunde distanță de apocalipsă. Comisia de experţi din cadrul Bulletin of the Atomic Scientists (BAS) a hotărât joi ca și în  2021, ”Ceasul Apocalipsei” (Doomsday Clock) să rămână setat la ”100 de secunde până la miezul nopții”, la fel ca și în 2020. n 2020, s-a făcut trecerea simbolică de la cele două minute – care fusesera stabilite pentru 2018 și 2019 –  la acest nivel record de 100 de secunde.

Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugere totală în urma propriilor sale acţiuni nocive. El s-a apropiat în 2018 cu încă 30 de secunde de miezul nopţii, momentul similar cu Armagedonul, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de armele nucleare şi schimbarea climatică. A fost menținut așa și în 2019, iar în 2020 a fost modificat la 100 de secunde.

Bulletin of the Atomic Scientists (BAS) este o organizaţie formată din oameni de ştiinţă şi experţi care evaluează progresul ştiinţific dar şi riscurile care planează asupra umanităţii.

Ceasul Apocalipsei, care simbolizează iminența unui dezastru planetar și disparția omenirii, a fost setat la 100 de secunde de miezul nopții, din cauza ineficienței guvernelor în gestionarea pandemiei. Din 1947, Ceasul Apocalipsei a fost modificat de 23 de ori. Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugere totală în urma propriilor sale acţiuni nocive.

Fizicianul Cristian Presură a explicat la Digi24 ce înseamnă de fapt Ceasul Apocalipsei și ce pericole ar putea exista pe fondul crizei de coronavirus.

Ceasul Apocalipsei s-a apropiat în 2018 cu încă 30 de secunde de miezul nopţii, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de armele nucleare şi schimbarea climatică. A fost menținut așa și în 2019, iar în 2020 a fost modificat la 100 de secunde pe fondul pandemiei de coronavirus.

”Un grup de oameni de știință, care au poveste foarte interesantă ce începe de la al doilea Război Mondial, au început o analiză în cadrul proiectului Manhattan, când s-a construit prima bombă atomică. Acest proiect a fost posibil prin contribuția a aproape 100.000 de oameni de știință. Mulți dintre ei au avut regrete apoi, pentru că bomba atomică a fost folosită împotriva omului. Pentru că au apărut bombe atomice din ce în ce mai puternice, ei au început să contruiască acest panel prin care încearcă să analizeze cât de aproape am putea fi de un eventual cataclism mondial, folosind metode științifice. Numai că acel timp nu îl pun în zeci de ani, sute de ani, ci în minute. Vorbim aici de o metaforă, de minute la scară cosmică. Din cealaltă perspectivă, nouă ni se pare că timpul trece foarte greu, dar dacă privim la scară cosmică, vedem că schimbările au loc într-un timp foarte rapid, atunci vorbim de minute la scară cosmică. Această instanță a monitorizat de-a lungul timpului câte minute cosmice, câte secunde cosmice mai sunt până când am putea să ne distrugem. Au fost două momente, momentul anilor 50, când au apărut bombele cu hidrogen și am fost la câteva minute să ne distrugem, apoi au fost anii 80, iar după anii 90 lucrurile au început să se relaxeze pentru că s-a terminat Războiul Rece. Doar că apoi au început să apară alte probleme, a apărut încălzirea globală și mai recent a apărut această criză Covid, care creează tensiuni în societate, de care națiunile ar putea să profite. Și am putea să avem iar amenințări nucleare. Acestea sunt motivele pentru care această instanță a venit din nou cu un timp foarte scurt, cel mai scurt din toată istoria ei de aproximativ de 100 de secunde. Pericolul e mai mare decât oricând”, a explicat fizicianul.

Aceste modificări transmit câteva mesaje combinate, mai spune fizicianul, care precizează că nu doar pandemia în sine reprezintă un pericol. ”Mesajul este combinat, este vorba nu doar de pandemie, ci și de faptul că Rusia nu a prelungit acordul nuclear cu Statele Unite, iar asta ridică semne de întrebare pentru că ele sunt cele două mari puteri. Iar pandemia introduce această nesiguranță, pentru că avem resurse puține, vedem acum bătăliile care se dau pe vaccin, aceasta contribuie la dezechilibre și la tensiuni politice. În plus, avem arme nucleare. Ar putea să apară tensiuni mai mari, care să ducă la războaie”, a mai spus Cristian Presură.

La 70 de ani de la apariţia Doomsday Clock, ameninţările globale din partea armelor nucleare şi schimbării climatice sunt încă iminente. Totuşi, deşi acţiunea umană este cea responsabilă pentru pericolele globale, tot ea poate schimba şi cursul viitorului, susțin oamenii de știință. – sursa:  Digi24.ro

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.