Acasă Externe Agenda Europeana Planul european de combatere a cancerului: O nouă abordare a UE în...

Planul european de combatere a cancerului: O nouă abordare a UE în materie de prevenire, de tratament și de îngrijire

DISTRIBUIȚI

 158232 – 04022021 – În ajunul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, Comisia Europeană a prezentat Planul european de combatere a cancerului – o prioritate majoră în domeniul sănătății a Comisiei von der Leyen și un pilon esențial al unei uniuni europene a sănătății puternice. Având ca punct de plecare noi tehnologii, cercetare și inovare, Planul de combatere a cancerului stabilește o nouă abordare a UE în materie de prevenire, de tratament și de îngrijire în domeniul cancerului. Acest plan va aborda întregul parcurs al bolii, de la prevenire la calitatea vieții pacienților bolnavi de cancer și a persoanelor care au supraviețuit acestei boli, concentrându-se asupra acțiunilor în cazul cărora UE poate genera cea mai mare valoare adăugată

Planul european de combatere a cancerului va fi sprijinit prin acțiuni care acoperă mai multe domenii de politică, de la ocuparea forței de muncă, educație, politică socială și egalitate, trecând prin domeniile comercializării, agriculturii, energiei, mediului și climei, până la transporturi, politica de coeziune și impozitare.

Patru domenii principale de acțiune

Planul de combatere a cancerului este structurat în jurul a patru domenii principale de acțiune, cu 10 inițiative emblematice și numeroase acțiuni de sprijin Acest plan va fi pus în aplicare cu ajutorul întregii game de instrumente de finanțare ale Comisiei, pentru acțiunile de combatere a cancerului fiind alocat special un cuantum total de 4 miliarde EUR, inclusiv din partea programelor „UE pentru sănătate”, „Orizont Europa” și „Europa digitală”.

Prevenirea prin acțiuni care abordează principalii factori de risc precum tutunul (cu scopul de a se asigura faptul că, până în 2040, mai puțin de 5 % din populație consumă tutun), consumul nociv de alcool, poluarea mediului și substanțele periculoase. În plus, o campanie intitulată „HealthyLifestyle4All” („Un mod de viață sănătos pentru toți”) va promova o alimentație sănătoasă și activitatea fizică. Pentru a preveni tipurile de cancer cauzate de infecții, obiectivul Planului de combatere a cancerului este ca, până în 2030, cel puțin 90 % din populația țintă a UE de fete să fie vaccinată și să se sporească în mod semnificativ gradul de vaccinare a băieților.

Depistarea timpurie a cancerului prin îmbunătățirea calității diagnosticelor și a accesului la acestea și prin sprijinirea statelor membre pentru a se asigura faptul că, până în 2025, 90 % din populația UE care se califică pentru screeningul de cancer la sân, de col uterin și colorectal beneficiază de această formă de depistare. Pentru a susține realizarea acestui obiectiv, va fi propus un nou program de screening pentru cancer, sprijinit de UE.

Diagnosticarea și tratamentul prin acțiuni menite să asigure o îngrijire mai bine integrată și cuprinzătoare în domeniul cancerului și abordarea accesului inegal la îngrijiri și la medicamente de calitate. Până în 2030, 90 % dintre pacienții eligibili ar trebui să aibă acces la centre oncologice integrate naționale, conectate prin intermediul unei noi rețele la nivelul UE. În plus, până la sfârșitul anului 2021 va fi lansată o nouă inițiativă intitulată „Diagnostic și tratament al cancerului pentru toți”, pentru a contribui la îmbunătățirea accesului la diagnostice și tratamente inovatoare în domeniul cancerului, iar Inițiativa europeană pentru înțelegerea cancerului (UNCAN.eu) va ajuta la identificarea persoanelor expuse unui risc ridicat de a dezvolta forme comune de cancer.

Îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții bolnavi de cancer și pentru persoanele care au supraviețuit acestei boli, inclusiv reabilitarea, posibila reapariție a tumorilor, bolile metastatice și măsurile de sprijinire a integrării sociale și a reintegrării la locul de muncă. Va fi lansată o inițiativă intitulată „O viață mai bună pentru pacienții bolnavi de cancer”, care se va concentra asupra îngrijirii ulterioare.

În plus, pentru a sprijini noile tehnologii, cercetarea și inovarea, va fi lansat un nou Centru de cunoștințe privind cancerul, care va contribui la coordonarea inițiativelor științifice și tehnice legate de cancer la nivelul UE. Va fi instituită o inițiativă europeană privind imagistica în domeniul cancerului, cu scopul de a sprijini dezvoltarea unor noi instrumente asistate de calculator pentru îmbunătățirea medicinei personalizate și a soluțiilor inovatoare.

Se va acorda o atenție deosebită copiilor, prin lansarea inițiativei „Ajutorarea copiilor cu cancer”, pentru a se asigura accesul copiilor la servicii rapide și optime de depistare, de diagnosticare, de tratament și de îngrijire. În fine, pentru identificarea tendințelor, a disparităților și a inegalităților dintre statele membre și dintre regiuni, în 2021 va fi creat un registru privind inegalitățile în domeniul cancerului.

Declarațiile membrilor colegiului:

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „În 2020, în timp ce ne luptam cu toții cu pandemia de COVID-19, mulți dintre noi purtau, în același timp, o luptă tăcută. Lupta împotriva cancerului. În 2020, am pierdut 1,3 milioane de europeni din cauza acestei boli. Din păcate, numărul cazurilor este în creștere. De aceea prezentăm astăzi Planul european de combatere a cancerului. Lupta celor care se bat cu cancerul este și lupta noastră, aici, în Europa.”

Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene: ”Prezentăm un Plan antropocentric de combatere a cancerului care abordează toate unghiurile – prevenire, diagnosticare, tratament și supraviețuire -, onorând astfel unul dintre angajamentele principale ale acestei Comisii. Acest plan este unic, deoarece se bazează pe o abordare de integrare a sănătății în toate politicile, reunind toate acțiunile în cadrul unui obiectiv comun – de a învinge cancerul. Planul se referă la sănătate, dar merge dincolo de politica în domeniul sănătății. Este vorba despre un efort la nivelul întregii societăți. Într-o uniune europeană a sănătății puternică, cancerul devine o prioritate politică, științifică și operațională comună”.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară: ”Este vorba, în primul rând, despre oameni. Despre sărbătorirea și întărirea rezilienței și despre tratarea cancerului ca boală care poate și trebuie să fie învinsă. O uniune europeană a sănătății puternică este o Uniune în care cetățenii sunt protejați împotriva cancerelor care pot fi evitate, în care au acces la depistare și diagnosticare timpurie și în care toată lumea beneficiază de acces la o îngrijire de înaltă calitate, în toate stadiile. Acestea sunt obiectivele pe care dorim să le realizăm prin planul nostru de combatere a cancerului – un impact concret asupra îngrijirii în domeniul cancerului în anii care vin. Pentru mine, acesta nu este doar un angajament politic, ci și un angajament personal”.

În 2020, 2,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană au fost diagnosticate cu această boală și alte 1,3 milioane de persoane și-au pierdut viața din această cauză.

Planul european de combatere a cancerului constituie un pilon esențial al uniunii europene a sănătății prezentate de președinta von der Leyen în noiembrie 2020, făcând apel la crearea unei Uniuni Europene mai sigure, mai reziliente și mai bine pregătite.

UE depune eforturi pentru a combate cancerul de zeci de ani. Acțiunile sale, în special în ceea ce privește controlul tutunului și protecția împotriva substanțelor periculoase, au salvat și au prelungit multe vieți. Cu toate acestea, ultimul plan european de acțiune cuprinzător împotriva cancerului datează de la începutul anilor 1990, iar tratarea cancerului a înregistrat progrese majore de atunci, în special prin intermediul sprijinului pentru cercetare și dezvoltare finanțat de la bugetul UE.

Pe lângă faptul că afectează grav viața pacienților și a persoanelor din jurul lor, cancerul are un impact enorm asupra sistemelor noastre de sănătate, asupra economiei noastre și asupra societății în ansamblu. Se estimează că impactul economic global al cancerului în Europa va depăși 100 de miliarde EUR anual.

În lipsa unor măsuri concludente, se estimează că, până în 2035, numărul cazurilor de cancer va crește cu aproape 25 %, acesta devenind principala cauză de deces în UE. În plus, pandemia de COVID-19 a afectat grav activitățile de îngrijire în domeniul cancerului, perturbând tratamentele, întârziind stabilirea diagnosticului și vaccinarea și afectând accesul la medicamente.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.