Acasă Politic Bogdan Aurescu invitat în Muntenegru

Bogdan Aurescu invitat în Muntenegru

DISTRIBUIȚI

  159582 – 12052021 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 12 mai 2021, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Muntenegrului, Đorđe Radulović.

În cadrul discuțiilor, cei doi demnitari au evidențiat stadiul foarte bun al relației bilaterale și au fost de acord cu privire la oportunitatea intensificării acesteia, prin dinamizarea contactelor la toate nivelurile și prin realizarea unor noi proiecte de interes reciproc, inclusiv prin stimularea schimburilor economice și a investițiilor. În acest sens, ministrul Radulović a adresat o invitație șefului diplomației române pentru o vizită bilaterală, acceptată cu plăcere de partea română.

Șeful diplomației române a salutat buna cooperare cu Muntenegru în cadrul NATO și a exprimat apreciere față de eforturile muntenegrene în parcursul de aderare la UE. A arătat că, așa cum a demonstrat constant în ultimii ani, România este pe deplin angajată să continue sprijinul acordat pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE și, pe această linie, a reiterat susținerea pentru Muntenegru în procesul de îndeplinire a standardelor de aderare, inclusiv prin furnizarea de expertiză tehnică. A evidențiat că este deosebit de important ca autoritățile muntenegrene să acționeze în direcția menținerii progreselor deja înregistrate în parcursul european, în cadrul procesului de negociere pentru aderare.

Ministrul Bogdan Aurescu a menționat și asistența pe care o acordă România, prin implicarea Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru crearea în Muntenegru a unui Centru Operațional de Urgență, cu finanțare europeană, după modelul românesc de succes în materie.

Ministrul de Externe al Muntenegrului a mulțumit, în mod deosebit, pentru poziția constantă a României și a ministrului Aurescu de sprijinire fermă a aderării la NATO și a integrării europene a țării sale.

Ministrul Radulović și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru sprijinul pe care România l-a oferit Muntenegrului în perioada pandemică, prin asistența oferită, care a constat în trei transporturi de echipamente de protecție și măști medicale, care au fost livrate prin intermediul mecanismului european de protecție civilă, din rezervele constituite în cadrul RescEU, găzduit de România.

Totodată, cei doi miniștri au discutat despre importanța dinamizării cooperării în cadrul structurilor regionale. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat sprijinul pentru promovarea activă în organizațiile regionale a obiectivelor care vizează întărirea relațiilor de bună-vecinătate, încurajarea reconcilierii și menținerea stabilității, în conformitate cu valorile europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.