Acasă Economie Legea privind plafonarea prețurilor și compensarea facturilor a fost promulgată

Legea privind plafonarea prețurilor și compensarea facturilor a fost promulgată

DISTRIBUIȚI

161974 – 29102021 – Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz. Legea se aplică de la 1 noiembrie, pentru o perioadă de cinci luni. Astfel, prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. Facturile vor fi compensate cu cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și cu cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale.

Guvernul estimează că 6 milioane de familii din România vor beneficia de aceste reduceri care vor apărea direct în facturi, fără că oamenii să facă vreun demers.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că românii care consumă energie electrică până în 350 de kWh şi gaze până în 200 de metri cubi lunar vor plăti facturi comparabile cu cele de anul trecut.

„Un român care consumă 100 de kWh, indiferent cât are preţul, dacă preţul va creşte peste un leu, să zicem peste o lună, peste două luni că vorbim de o iarnă întreagă, să zicem că are 90 de bani în momentul de faţă, tariful lui de acasă, factura va fi de 90 de lei, compensarea este de 29,1 lei – este cu minus evidenţiat în factură, nu trebuie să facă nimic – rămâne de plată 70,9 lei. Atâta are de plătit. Factura în decembrie anul trecut pentru energie electrică, exact atâta era preţul pe kWh”, precizează ministrul.

Legea prevede compensații și pentru operatorii economici. De asemenea, potrivit actului normativ consumatorii vulnerabili a posibilitatea de a amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni fără costuri suplimentare.

Primăriile vor primi pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în valoare de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh.

In continuare pe digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.