Acasă Politic George Tuță: În data de 11 aprilie vom marca „Ziua educaţiei financiare”!

George Tuță: În data de 11 aprilie vom marca „Ziua educaţiei financiare”!

DISTRIBUIȚI

 164112 – 29032022- Deputații au adoptat legea prin care ziua de 11 aprilie este instituită „Ziua educaţiei financiare”, care a fost inițiată de parlamentarul PNL George Tuță și semnată de alți 50 de parlamentari de la mai multe partide politice.

”Vreau să le mulțumesc colegilor că au votat pentru instituirea Zilei Educației Financiare. Ne dorim ca acesta să fie începutul unei politici consecvente de educație financiară pentru toți românii, în special pentru acei concetățeni care nu realizează că au nevoie de așa ceva în viața lor. Educația financiară nu este despre cum să îi transformăm pe români peste noapte în experți pe burse sau pe fonduri mutuale. De fapt, educația financiară este despre a le deschide ochii către mijloace simple de acces la produse financiare de bază – internet banking, creditare, economisire sau investiții. Este despre a-i învăța să își deschidă un cont și despre a-i face să participe activ la mersul economiei reale. Ziua educației financiare este despre a le oferi românilor instrumentele care să le permită accesul la un grad mai mare de bunăstare. O societate bine guvernată, care oferă cetățenilor săi educație, cunoaștere și mai multe șanse este o societate mult mai pregătită să reziste în fața provocărilor, a propagandei deșănțate, a știrilor false și a șarlataniei. O comunitate compusă din oameni educați este mult mai dinamică, mai viguroasă, mai egalitaristă. Cu precădere acum, în zorii unei noi crize inflaționiste, este datoria noastră să facem pași reali în direcția unei largi incluziuni financiare. Pandemia și războiul trebuie să ne unească în a înțelege importanța fiecărui om în mersul bun al unei economii și al unei țări”, a declarat deputatul George Tuță.

Parlamentul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară  și Institutul de Studii Financiare, precum și alte autorități ale administrației publice centrale și locale pot organiza manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educației financiare, dedicate acestei zile.

Totodată, se prevede ca Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să introducă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.