Acasă Politic Guvernul aprobă un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro...

Guvernul aprobă un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

  164056 – 25032022 – Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în ședința de guvern de vineri se va aproba un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

”Azi în ședința de guvern vom aproba acordul privind acordarea ajutorului financiar stabilit de țara noastră în ședința comună pe care am avut-o la Chișinău. 100 de milioane va putea fi accesat de guvernul Republicii Moldova.

E principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă și realizare a reformelor”, a declarat premierul înaintea ședinței de guvern.

Acordul a fost semnat în februarie 2022 și prevede un program de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro.

Documentul are drept scop consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două state prin intensificarea cooperării în sectorul energetic, transport și infrastructură de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare și turism.

În aplicarea Acordului cele două state urmăresc intensificarea cooperării, dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană și racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.