Acasă Anchete Interne MAI: De la începerea conflictului din Ucraina, 4.319 de cetățeni ucraineni au...

MAI: De la începerea conflictului din Ucraina, 4.319 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

DISTRIBUIȚI

 164079 – 27032022 – Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin în lupta antiinfracțională, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, acționând totodată și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 5.090 de evenimente, dintre care 2.986 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 2.104 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

La nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate și înregistrate 808 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 137 autori de infracțiuni, care au săvârșit 145  fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 838 de permise de conducere și retrase 229 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 10.000 de abateri de natură contravențională și au aplicat abateri amenzi în valoare de peste 3,7 milioane lei.

Sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.500 lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.161 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 13 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

Tot în cursul zilei de ieri, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.319 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 92,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.647 de mijloace de transport și 70.360 de persoane, dintre care 8.943 de cetățeni ucraineni.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.