Acasă Externe Agenda Europeana SURE: Al treilea raport demonstrează succese continue în protejarea locurilor de muncă...

SURE: Al treilea raport demonstrează succese continue în protejarea locurilor de muncă și sprijinirea redresării

DISTRIBUIȚI

164064 – 26032022 – Comisia Europeană a publicat cel de-al treilea său raport bianual privind implementarea și impactul SURE, instrumentul de 100 de miliarde de euro conceput pentru a proteja locurile de muncă și veniturile afectate de pandemia de COVID-19.

Raportul confirmă constatările celor două rapoarte bianuale precedente, și anume faptul că SURE a reușit să atenueze impactul pandemiei și să sprijine redresarea în 2021. În 2020, măsurile naționale privind piața muncii, sprijinite de SURE, au protejat efectiv aproape 1,5 milioane de persoane împotriva șomajului – o condiție esențială pentru redresarea economică puternică din 2021. SURE a contribuit la acest succes colectiv prin scheme de finanțare care au permis firmelor să-și păstreze angajații și competențele și au ajutat lucrătorii independenți să fie pregătiți să-și reia imediat activitățile.

Instrumentul SURE este un element esențial al strategiei cuprinzătoare elaborate de UE pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socioeconomice extrem de grave ale pandemiei de COVID-19. El oferă sprijin financiar sub formă de împrumuturi acordate de UE statelor membre în condiții avantajoase, pentru a finanța scheme naționale de reducere a timpului de muncă, alte măsuri similare destinate menținerii locurilor de muncă și sprijinirii veniturilor – în special pentru lucrătorii independenți – precum și unele măsuri legate de sănătate.

Până în prezent, Comisia a propus, iar Consiliul a acordat asistență financiară în valoare totală de 94,4 miliarde de euro unui număr de 19 state membre, din care au fost vărsate aproape 90 miliarde de euro. Aici intră și sprijinul suplimentar acordat unui număr de șapte state membre. SURE are capacitatea de a mai furniza statelor membre asistență financiară în valoare de 5,6 miliarde de euro.

Constatări principale

SURE a sprijinit aproximativ 31 de milioane de persoane și 2,5 milioane de firme în 2020. Aceste cifre reprezintă aproape 30 % din totalul locurilor de muncă și un sfert din totalul firmelor din cele 19 state membre beneficiare. Firmele mici au fost principalii beneficiari ai sprijinului SURE. Sectoarele care au beneficiat de cel mai mare sprijin au fost comerțul cu ridicata și cu amănuntul, serviciile de cazare și alimentație publică și industria prelucrătoare. SURE a continuat să protejeze locurile de muncă în timpul redresării economice din 2021, sprijinind aproximativ 3 milioane de persoane și peste 400 000 de firme.

Aproape toate cheltuielile publice planificate în cadrul SURE au fost deja efectuate. Peste jumătate din această sumă a fost alocată schemelor de reducere a timpului de muncă. Statele membre au economisit aproximativ 8,2 miliarde de euro la plata dobânzilor prin utilizarea SURE, grație ratingului de credit ridicat al UE.

Raportul include o analiză a sistemelor naționale de control și audit raportate de statele membre. El constată că toate statele membre au efectuat controale pentru a preveni utilizarea abuzivă a asistenței financiare acordate în cadrul SURE. Controalele și auditurile au fost în măsură să detecteze și să corecteze cazurile de nereguli și fraude.

Comisia a propus Regulamentul SURE la 2 aprilie 2020, în contextul răspunsului inițial al UE la pandemie. El a fost adoptat de Consiliu la 19 mai 2020, ceea ce a reprezentat un semnal puternic al solidarității europene, iar instrumentul a devenit disponibil la 22 septembrie 2020, după ce toate statele membre au semnat acordurile de garantare. Prima plată a avut loc la cinci săptămâni după data la care SURE a devenit disponibil.

Raportul de astăzi este al treilea raport bianual privind SURE adresat Consiliului, Parlamentului European, Comitetului Economic și Financiar (CEF) și Comitetului pentru ocuparea forței de muncă (EMCO). În temeiul articolului 14 din Regulamentul SURE, Comisia are obligația juridică de a prezenta un astfel de raport în termen de 6 luni de la data la care instrumentul devine disponibil. Primul raport a fost publicat la 22 martie 2021, iar cel de-al doilea raport a fost publicat la 22 septembrie 2021. Rapoartele următoare vor fi publicate o dată la șase luni, pe parcursul întregii perioade de disponibilitate a SURE. Raportul depășește cerințele legale minime, de exemplu prin furnizarea de date economice privind eficiența instrumentului.

Comisia emite obligațiuni cu impact social pentru a finanța instrumentul SURE și utilizează veniturile astfel obținute pentru a acorda împrumuturi back-to-back statelor membre beneficiare. Raportul referitor la SURE asigură totodată raportarea relevantă în temeiul cadrului UE privind obligațiunile cu impact social. Informații suplimentare privind aceste obligațiuni, precum și o imagine de ansamblu atât a fondurilor colectate pentru fiecare emisiune, cât și a statelor membre beneficiare sunt disponibile online aici.

Instrumentul SURE este disponibil până la 31 decembrie 2022, iar în pachetul financiar rămân încă 5,6 miliarde de euro. Asistența financiară din cadrul instrumentului poate fi acordată în continuare pentru combaterea perturbărilor economice grave cauzate de pandemia de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.