Acasă Social Aparare Reuniunile Consiliului Afaceri Externe și Comitetul Director al EDA

Reuniunile Consiliului Afaceri Externe și Comitetul Director al EDA

DISTRIBUIȚI

 164812 – 18052022 – Ministrul Vasile Dîncu a participat marți, 17 mai, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor Apărării din statele membre ale UE.

Tema principală a reuniunii a vizat stadiul implementării Busolei Strategice, cu accent pe eficiența misiunilor și operațiilor derulate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). De asemenea, în cadrul unui prânz de lucru, miniștrii apărării au dezbătut subiectul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Activitatea a debutat cu o scurtă sesiune dedicată afacerilor curente, pe parcursul căreia Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al Uniunii Europene a informat cu privire la problemele actuale, trecând în revistă o serie de evoluții recente.

În cadrul primei sesiuni de lucru, obiectivul discuțiilor a vizat generarea sprijinului pentru o serie de propuneri privind creșterea eficacității operațiilor şi misiunilor PSAC, în condițiile în care evoluțiile recente, atât cele din Ucraina, dar și cele de pe continentul African, denotă cu claritate nevoia unei schimbări pe palierul operațional al UE.

În context, ministrul român al Apărării a subliniat importanța flexibilității și adaptabilității mandatelor misiunilor, elemente-cheie pentru optimizarea eforturilor operaționale și îndeplinirea obiectivelor. De asemenea, a evidențiat relevanța sprijinului autorităților locale din statele terțe pentru acțiunea externă a UE, acesta fiind esențial pentru succesul oricărui demers operațional.

În cadrul unui prânz de lucru informal, miniștrii Apărării au dezbătut evoluțiile situației de securitate din Ucraina, precum și demersurile de sprijin întreprinse de Uniunea Europeană. La această sesiune a participat, prin videoconferință, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. În intervenția sa, ministrul Apărării Naționale a reiterat sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei din primul moment al declanșării războiului. Totodată, a subliniat necesitatea continuării eforturilor derulate la nivelul UE în sprijinul Ucrainei, dar şi a coordonării şi menținerii unității transatlantice în răspunsul ferm la agresiunea Rusiei. Nu în ultimul rând, ministrul Dîncu a atras atenția asupra faptului că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei și că este nevoie să continuăm sprijinul pentru statele din vecinătatea estică.

În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul Dîncu a participat la ședința Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA). Activitatea a debutat cu o scurtă sesiune în cadrul căreia a fost  agreată modalitatea de operaționalizare a Centrului european pentru inovare în domeniul apărării (Hub for EU Defence Innovation – HEDI). Totodată, miniștrii Apărării din statele membre ale Uniunii Europene au discutat, pe baza datelor prezentate de Agenție, perspectivele privind intensificarea, în următoarea perioadă, a acțiunilor dedicate acoperirii deficitelor de capabilități în domeniul apărării la nivelul UE.

De asemenea, în marja reuniunii, ministrul Apărării Naționale a avut o întrevedere cu omologul francez, fiind abordate subiecte de actualitate de pe agenda NATO, UE și referitoare la cooperarea bilaterală, cu accent pe măsurile de consolidare a capacității de a apărare a flancului estic al NATO.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.