Acasă Politic 21 de ani de la atentatele teroriste din SUA

21 de ani de la atentatele teroriste din SUA

DISTRIBUIȚI

166330 – 11092022 – ”Au trecut 21 de ani de la atacurile teroriste care au însemnat șoc, teamă și durere pentru întreaga lume. Tragedia națiunii americane, împărtășită de întreaga planetă, a lovit în fibra libertății și democrației – încrederea și respectul față de celălalt.

Cinstim memoria celor care au plecat dintre noi și suntem alături de supraviețuitorii și salvatorii atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Aceste peste două decenii au însemnat o tranziție lungă și anevoioasă de la șoc și teamă până la echilibru și solidaritate: între cetățenii planetei și între națiunile lumii.

Soliditatea comunității internaționale a fost dovedită din nou prin modul concertat în care amenințările la adresa păcii și securității internaționale au fost adresate, într-o luptă necontenită împotriva terorismului și pentru protejarea democrației.

România a fost si rămâne solidară Statelor Unite ale Americii.

Militarii noștri, în misiuni dintre cele mai complexe, au dovedit profesionalism și dedicare, contribuind la apărarea păcii și valorilor democratice. În cele mai importante misiuni, în Irak și Afghanistan, militarii români au fost solidari față de partenerul american, luptând alături de societățile democratice împotriva terorismului și pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Camarazilor mei le sunt recunoscător și încă o dată le mulțumesc!

Spiritul lor de sacrificiu ne inspiră și astăzi când trăim din nou în realitatea războiului din apropierea granițelor. Iar exemplul lor ne arată că solidaritatea și umanitatea sunt cheia către poarta securității regionale și globale.

Parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pivot pentru stabilitatea în regiune și pe continent, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este acum un teritoriu securizat, un stat care are capacitatea să-și apere cetățenii și teritoriul în această perioadă dificilă, să fie linie de siguranță a Uniunii Europene.

Lecția celor 21 de ani, în care toate societățile democratice s-au coalizat împotriva terorismului, ne este călăuză pentru conviețuirea în pace și siguranță”.

Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministru al Guvernului României  Foto Antena 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.