Acasă Politic Întrevedere Nicolae Ciucă – Wopke Hoekstra

Întrevedere Nicolae Ciucă – Wopke Hoekstra

DISTRIBUIȚI

  167778 – 27012023 –  Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, în contextul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează în România.

În cursul discuției, a fost reconfirmată cooperarea foarte bună româno-olandeză în plan bilateral, european și la nivelul NATO. Ambele părți au remarcat dinamica ascendentă a relațiilor comerciale bilaterale, care au cunoscut un nivel susținut de creștere în ultimul an, Regatul Țărilor de Jos menținându-se în topul celor mai valoroși investitori din România.

În acest context, demnitarii au afirmat interesul comun pentru amplificarea cooperării bilaterale, prin dezvoltarea proiectelor de colaborare sectorială în diferite domenii.

Prim-ministrul României a exprimat aprecieri pentru contribuția consistentă a Țărilor de Jos, ca unul din principalii participanți, la Grupul de Luptă NATO din România, mulțumind pentru prezența contingentului olandez pe teritoriul României, gest care reflectă concret solidaritatea aliată pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO.

Schimbul de opinii a abordat și perspectivele de avansare a aderării României la spațiul Schengen. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a punctat demersurile dinamice ale părții române, care s-a angajat într-un dialog pozitiv și consultări intense cu toți partenerii europeni, în efortul de identificare a unei soluții care să conducă în curând la un rezultat corect și pozitiv. Adoptarea unei decizii favorabile aderării României la Spațiul Schengen, în virtutea recunoașterii progresului evident obținut, ține de credibilitatea UE ca structură coezivă bazată pe principiul unității și al solidarității, a mai arătat prim-ministrul român.

La rândul său, șeful diplomației olandeze a reconfirmat susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Dialogul a continuat cu analiza răspunsului la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, și a evoluțiilor din Republica Moldova.

Premierul României a prezentat măsurile active de sprijin multidimensional ale României pentru Ucraina.

În ceea ce privește susținerea Republicii Moldova, premierul Ciucă a pledat pentru continuarea acordării de sprijin financiar și politic Chișinăului.

 În perioada 26-27 ianuarie 2023, miniștrii afacerilor externe din Regatul Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra și din Republica Franceză, Catherine Colonna, efectuează o vizită comună în România. Programul prezenței în România cuprinde și vizite la facilitățile militare utilizate în comun de trupele aliate desfășurate în România și consultări diplomatice în format trilateral.

Prezența șefilor diplomației olandeze și franceze reconfirmă interacțiunea trilaterală eficientă între București, Paris și Haga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.