Acasă Politic Românii din Spania, mai aproape de dubla cetățenie?  

Românii din Spania, mai aproape de dubla cetățenie?  

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

171329 – 20022024 – Cu ocazia întrevederii pe care preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a avut-o cu omologul spanion Pedro Rollan Ojeda, în Plaza de la Marina Española, au fost abordate și problemele comunității românești din Peninsula Iberică. Astfel, la întâlnirea pe care delegația parlamentară a avut-o cu reprezentanții comunității românești din Spania, Nicolae Ciucă a anunțat că românii din Spania ar putea beneficia, chiar din acest an, de dubla cetăţenie. Ciucă a reconfirmat faptul că în acest an ar urma să fie organizată, la București o ședință comună ale guvernelor României și Spaniei, în cadrul căreia să fie semnat acordul privind dubla cetățenie pentru românii din Spania, dar a explicat că documentele oficiale vor fi semnate după finalizarea procedurilor între ministerele justiției din cele două țări.

„Vizita în Spania a început cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a scris Ciucă pe Facebook.

Potrivit preşedintelui Senatului, „comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală”.

„Ca urmare a demersurilor pe care le-am iniţiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia şi Franţa”, a precizat Ciucă.

El a mai menţionat că s-a întâlnit şi cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, discuţiile vizând oportunităţile de colaborare dintre cele două ţări în domeniul industriei de apărare.

„În întâlnirea pe care am avut-o cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, am discutat despre oportunităţile de colaborare dintre ţările noastre în domeniul industriei de apărare. Cunosc potenţialul în fabricarea de armament şi muniţie, vehicule blindate şi material explozibil. Şi cred că avem acum ocazia de a iniţia colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România şi Spania”, a mai scris Ciucă.

Președintele Senatului României a vizitat și Centrul Satelitar al Uniunii Europene (SatCen) ale cărui informații transmise în timp real din mijloace spațiale și din propriile analize sunt folosite de înalții oficiali europeni pentru decizii de politică externă ori de securitate, în crize de natură civilă sau climatică.

SatCen este condus de ambasadorul Sorin Ducaru.

Din delegaţia senatorială mai fac parte senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Reamintim că în noiembrie 2022( cu ocazia primei şedinţe comune a Guvernului de la București și a Guvernului de la Madrid, găzduită la Castellón de la Plana), când era prim-ministrul Guvernului României, Nicolae Ciucă a declarat că discută cu Guvernul spaniol rezolvarea cererii celor aproximativ un milion de români din Spania de a avea dublă cetățenie, în contextul în care Spania nu permite cetățenilor săi să aibă cetățenie dublă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.