Acasă Social Aparare Monument dedicat eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial la...

Monument dedicat eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial la Lăpușna (MD)

DISTRIBUIȚI

168692  – 28042023  – În contextul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, în localitatea Lăpușna (MD), joi, 27 aprilie, a avut ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, la care au participat secretarului de Stat pentru relația cu Parlamentuldin MApN, Eduard Bachide, și omologul său moldovean, Sergiu Plop.

Oficialul român a apreciat parteneriatul româno-moldovean în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război: „Eroii trebuie purtați în suflet, ei au fost cei care s-au jertfit pentru ca lumea să arate așa cum o vedem noi astăzi. Cu toții avem datoria să nu lăsăm anii să umbrească în vreun fel actele lor de vitejie, iar aceste cimitire și monumente vor fi mărturia sacrificiului suprem”, a declarat Eduard Bachide.

Derulat în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova, proiectul de construire a Monumentului s-a derulat pe parcursul anului 2022 și a presupus comemorarea celor 81 de morți de război români căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în localitatea Lăpușna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.