Acasă Social Aparare Întrevedere cu președintele Subcomisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Întrevedere cu președintele Subcomisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

  168876 – 17052023 – Secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, Eduard Bachide, a avut marți, 16 mai, la sediul Ministerului Apărării Naționale, o întrevedere cu  delegația subcomisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, condusă de președintele acesteia, Nathalie Loiseau.

Discuțiile oficiale s-au concentrat pe subiecte de actualitate aflate pe agenda globală de securitate și apărare, precum și pe rolul României în arhitectura securitară NATO – UE. O atenție specială a fost acordată situației de securitate regională, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, partea română a reiterat solidaritatea pentru Ucraina și susținerea necondiționată a independenței, suveranității și integrității teritoriale în granițele recunoscute la nivel internațional. În context, a fost abordat și sprijinul pentru Republica Moldova. Oficialul român a salutat inițiativa Subcomisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European de a vizita Republica Moldova în perioada 17-18 mai a.c., evidențiind importanța solidarității europene cu un vecin aflat într-o poziție vulnerabilă.

Secretarul de stat Bachide a subliniat de asemenea, că prin alocarea bugetului apărării a 2,5 % din Produsul Intern Brut, România îndeplinește prevederile NATO (Defence Investment Pledge/ DIP), fapt ce demonstrează angajamentul țării noastre faţă de demersurile aliate, cu atât mai mult în actualul context geostrategic.

Totodată, a reiterat importanţa acordată de autorităţile române inițiativelor și instrumentelor de dezvoltare a capabilităţilor de apărare, derulate în context UE și NATO.

Subiecte precum stadiul implementării Busolei Strategice a UE în domeniul securității și apărării, misiunile și operațiile desfășurate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună au constituit, de asemenea, teme importante de discuții.

Pe durata vizitei în România, delegația Parlamentului European a fost prezentă și la Grupul de Luptă pentru Apărare Colectivă/ CDBG,  de la Cincu, județul Brașov, echipa de comandă informând cu privire la misiunile și etapele de instruire ale națiunilor aliate dislocate în țara noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.