Acasă Social Aparare MApN: Centenarul armei Apărării CBRN

MApN: Centenarul armei Apărării CBRN

DISTRIBUIȚI

 168860 – 15052023 –  Locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, a participat luni, 15 mai, la manifestările de sărbătorire a centenarului armei Apărare CBRN (chimică, bacteoriologică, radiologică și nucleară), organizate la Sighișoara de Batalionul 72 Apărare CBRN Negru Vodă.

            La ceremonia de aniversare și la expoziția cu tehnică și echipamente CBRN au luat parte detașamente ale Batalioanelor 49, 72 și 202 Apărare CBRN din compunerea Forțelor Terestre. Drapelele de luptă ale acestor unități au fost decorate cu Emblema de Onoare a Armatei României.

            Locțiitorul șefului Apărării a subliniat că arma Apărare CBRN este o componentă vitală de protecție a forței și un instrument esențial pentru salvarea de vieți omenești. Experiența teatrelor de operații este unul dintre argumentele necesare menținerii pregătirii la un nivel cât mai ridicat și pe această linie de efort. „Chimiștilor le revine sarcina de-a se asigura că fiecare  militar al Armatei României îndeplinește standardele în domeniul apărării împotriva efectelor posibile ale întrebuințării arsenalului CBRN„, a declarat generalul-locotenent Gheorghiță Vlad.

            Arma Apărare CBRN este sărbătorită, an de an, pe data de 15 mai. Urmărind protecția militarilor împotriva agenților toxici de luptă,  Ministerul de Război a luat decizia, în 1923, a înființării „Comitetului Consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la Războiul Chimic„. Domeniul militar s-a perfecționat și s-a impus, de-a lungul timpului, în toate formele acțiunilor de luptă. Rolul structurilor de Apărare CBRN rezidă în capacitatea operațională de gestionare a situațiilor de natura amenințării și producerii atacurilor de tip chimic, bacteoriologic, radiologic și nuclear, de asigurare a supraviețuirii, de menținere a libertății de acțiune și de multiplicare a puterii de luptă a trupelor. Necesitatea asigurării protecției în fața unor posibile atacuri CBRN în afara câmpului de luptă a făcut ca Apărarea CBRN să se extindă și să fie preluată și în sfera urgențelor civile.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus definitiv luni achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.