Acasă Politic Turcia încearcă reluarea acordului cerealelor de la Marea Neagră

Turcia încearcă reluarea acordului cerealelor de la Marea Neagră

DISTRIBUIȚI
foto:Al Jazeera

 169890 – 04092023 – Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, se va întâlni astăzi, la Soci, cu președintele rus, Vladimir Putin, transmite Radio-Televiziunea Turcă (TRT).

Cel mai important subiect de pe ordinea de zi a reuniunii dintre Erdoğan și Putin va fi Acordul privind coridorul pentru exportul de cereale pe Marea Neagră, din care Rusia s-a retras la 17 iulie. Cei doi lideri vor face un schimb de opinii cu privire la măsurile care pot fi luate pentru a relansa acordul.

De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi discutate evoluțiile regionale, inclusiv războiul dintre Rusia și Ucraina și evoluțiile din Siria. În plus, vor fi abordate relațiile dintre cele două țări, în special cele din domeniul energiei, comerțului, economiei și turismului.

Totodată, pe agenda discuțiilor se va afla și proiectul de transfer al gazului rusesc către Europa prin Turcia.

Anterior, ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, s-a întâlnit la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.