Acasă Economie Eforturi: România în Schengen, avantaj și pentru Germania

Eforturi: România în Schengen, avantaj și pentru Germania

DISTRIBUIȚI

 170094 – 02102023 – În cadrul vizitei sale la Berlin, desfășurată în perioada 28-29 septembrie a.c., ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul federal al economiei din Germania, Robert Habeck, la sediul Ministerului Economiei german. Demnitarii au avut, astfel, ocazia să discute subiecte importante pe agenda cooperării economice bilaterale dintre cele două țări și să identifice proiecte comune de colaborare.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a menționat că dezvoltarea impresionantă a relației comerciale dintre Germania și România din ultima perioadă se datorează inclusiv similitudinilor și sinergiei dintre economia românească și cea germană. Un exemplu important al conectivității celor două economii este industria auto. Companiile germane de profil, care se află printre cei mai mari angajatori în România, contribuie la dezvoltarea tehnologică a sectorului prin numeroase centre de cercetare și dezvoltare.

Totodată, demnitarul român a subliniat obiectivul țării noastre de a deveni lider regional în domeniul energiei verzi, atât pentru exportul acestui tip de energie, cât și pentru sustenabilitatea facilităților de producție și a lanțurilor de aprovizionare din țară. „Este o necesitate, dar și o dorință a tuturor companiilor de a deveni «verzi» în momentul de față, iar Guvernul României își propune să ofere stimulentele potrivite și să asigure condițiile necesare pentru această tranziție”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea. Aceste eforturi vor putea crea oportunități inclusiv pentru companiile germane care sunt prezente în România sau care planifică să desfășoare proiecte de investiții în țara noastră.

Miniștrii au convenit asupra constituirii unei linii de dialog instituțional între ministerele de economie din cele două țări, pentru a identifica și evalua modalitățile prin care cooperarea bilaterală în domeniul energiei verzi poate fi aprofundată. Mai mult, demnitarul român a menționat domeniul start-up-urilor ca fiind o altă arie potențială de cooperare între cele două țări și a lansat o invitație omologului său de a vizita România la începutul anului viitor, împreună cu reprezentanții mediului antreprenorial german.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a remarcat și schimbarea poziției României în Europa de la ”frontieră” la „linia frontală”. Acesta a subliniat că în momentul de față geografia este un prieten al României și și-a exprimat dorința ca țara noastră să devină un hub logistic în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei. În context, ministrul Robert Habeck și-a exprimat aprecierea și recunoștința față de țara noastră pentru sprijinul necontenit acordat Ucrainei în ceea ce privește acomodarea refugiaților, asigurarea unei rute de export pentru cerealele ucrainene, dar și pentru devotamentul față de principiile democratice.

Demnitarul român a mulțumit Germanei pentru sprijinul în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen și a subliniat că înfăptuirea acestui deziderat va reprezenta un avantaj simțitor și pentru companiile germane din România, dar și pentru companiile și cetățenii din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.