Acasă Politic Discuții despre un mediu concurențial echitabil

Discuții despre un mediu concurențial echitabil

DISTRIBUIȚI

 170639 – 28112023 – Ministrul Economiei, Radu Oprea, a condus delegația României la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț (CAE-Comerț), care reunește miniștrii responsabili de domeniul comerțului internațional din statele membre UE, organizată la Bruxelles în 27 noiembrie 2023.

Miniștrii au discutat despre pregătirea celei de-a 13-a Conferințe Ministeriale (CM13) a Organizației Mondiale a Comerțului (26-29 februarie 2024, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite), pregătirea semnării Acordului comercial interimar UE – Chile și stadiul relațiilor comerciale UE – SUA.

De asemenea, a fost prezentat Raportul Comisiei Europene privind punerea în aplicare și asigurarea respectării politicii comerciale a UE, precum și acordurile deja negociate, dar care nu au fost încă încheiate (cu Australia și Mercosur).

România a subliniat importanța procesului de reformă și modernizare a Organizației Mondiale a Comerțului, prin promovarea obiectivelor UE în cadrul CM13, cu accent asupra restabilirii Organismului de Soluționare a Diferendelor, extinderii aplicării moratoriului multilateral privind taxele vamale aplicabile transmisiilor electronice și inițierii unui program de lucru vizând funcția deliberativă a organizației pentru asigurarea unui cadru concurențial echitabil. În contextul exprimării sprijinului pentru semnarea în perioada Președinției spaniole a Consiliului UE a Acordului comercial interimar UE – Chile, a evidențiat și importanța ratificării de către toate statele membre UE a acordurilor comerciale și de investiții deja semnate, precum cel în relație cu Vietnam, semnat în ultima zi a Președinției României la Consiliul UE.

Având în vedere importanța relațiilor transatlantice pentru România, oficialul român a susținut dezvoltarea unei agende comerciale pozitive în cadrul Consiliului pentru Comerț și Tehnologie UE – SUA, pentru facilitarea comerțului și investițiilor transatlantice. De asemenea, a pledat pentru finalizarea negocierilor Acordului privind mineralele critice și a Aranjamentului global privind oțelul și aluminiul durabil (GSA), acesta din urmă fiind esențial pentru industria siderurgică. În lipsa GSA, pentru menținerea unui cadru constructiv pentru continuarea negocierilor, a susținut evitarea reimpunerii măsurilor 232 de către SUA, respectiv a celor de rebalansare ale UE, dar prin îmbunătățirea sistemului de administrare a contingentelor tarifare aplicate de partea americană la importurile de oțel și aluminiu din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.