Acasă Politic Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât...

Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate

DISTRIBUIȚI

170438 – 06112023 – Punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii și menținerea comisioanelor bancare la nivelul actual au fost principalele teme discutate la întâlnirea între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor.

Șeful Executivului și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.

„România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale și forță de muncă bine calificată, investiții străine în creștere și un nivel ridicat al investițiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea performanței în administrația publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective și le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a  României.

Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.