Acasă Politic Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota la Reuniunea miniștrilor...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele Inițiativei Central Europene

DISTRIBUIȚI

170597 – 23112023 – Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a participat miercuri, 22 noiembrie 2023, la Chișinău, la reuniunea anuală a miniștrilor afacerilor externe din statele Inițiativei Central Europene (ICE). Reuniunea a fost organizată de Președinția ICE, exercitată în acest an de Republica Moldova.

Principala temă abordată în cadrul reuniunii a fost Contribuția vitală a procesului de integrare în UE la pace, stabilitate, securitate și prosperitate în Europa și rolul Inițiativei Central Europene în procesul de extindere a UE.

Secretarul de stat a exprimat susținerea României pentru politica de extindere a Uniunii Europene și așteptările pentru pașii următori în relația UE cu statele candidate: deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, Republica Moldova și Bosnia-Herțegovina, precum și lansarea efectivă a negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord până la finalul acestui an. De asemenea, a subliniat eforturile concrete făcute de România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, prin sprijin politic pe toate palierele, precum și prin acordarea de asistență concretă pentru accelerarea reformelor și avansarea agendei europene. În context, a amintit rolul important al Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova în mobilizarea susținerii partenerilor externi pentru obiectivele europene ale Chișinăului.

Secretarul de stat Iulian Fota a prezentat inițiativele și proiectele României pe plan regional și a transmis sprijinul României în favoarea consolidării ICE ca platformă de coordonare a statelor din Europa centrală.

La finalul reuniunii, statele participante au adoptat o Declarație Comună prin care condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, își exprimă solidaritatea cu Ucraina și deschiderea de a sprijini reconstrucția acestei țări, enumeră beneficiile extinderii UE prin aderarea actualelor state candidate și fac apel la aprofundarea cooperării dintre ICE și alți actori care pot contribui la dezvoltarea durabilă a statelor membre.

 ICE reprezintă o formă flexibilă de cooperare regională ce reunește 17 țări, dintre care 9 state membre UE – Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi 8 state non-membre UE – Albania, Belarus (suspendată în 25 martie 2022 ICE), Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina.

ICE rămâne o platformă politică utilă promovării profilului regional al țării noastre, prin contribuția la procesul de racordare a țărilor membre din vecinătatea UE la valorile și standardele Uniunii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.