Acasă Anchete Percheziții în România și Spania într-un dosar de trafic de persoane și...

Percheziții în România și Spania într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

DISTRIBUIȚI

 170784 – 13122023 – Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din IGPR au percheziționat, sub coordonarea procurorilor, 9 adrese din București și Ploiești, în județele Prahova și Ilfov și au pus în executare 7 mandate de aducere, pe numele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2016 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi întreprins demersuri infracționale, pentru recrutarea, transportarea, transferarea și adăpostirea, prin constrângere și inducerea în eroare a 10 tinere, în vederea determinării/obligării acestora la practicarea prostituției, atât în România, cât și pe teritoriul altor state din Vestul Europei (Elveția, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Marea Britanie, Franța, Spania, Cehia), dar și în state arabe (Bahrain și Emiratele Unite Arabe).

Femeile, exploatate în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România, prin metoda „loverboy” (promisiunea luării în căsătorie și întemeierii unor familii), profitând de starea lor vădită de vulnerabilitate (relații anterioare eșuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educației etc.), iar ulterior ar fi fost determinate/obligate să întrețină relații sexuale contra cost în beneficiul material al persoanelor care le-ar fi exploatat.

Persoanele cercetate obișnuiau să frecventeze diverse cluburi exclusiviste din România, în special din București și Constanța, unde ar fi racolat persoane cu posibilități financiare deosebite, în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu tinerele exploatate.

Ulterior, tinerele ar fi prestat raporturi sexuale contra cost în diverse locații închiriate, în regim hotelier, din municipiul București sau Constanța.

Serviciile sexuale oferite ar fi fost promovate și pe site-urile de profil din România.

De asemenea, persoanele exploatate ar fi fost transportate sau s-ar fi deplasat singure, dar la cererea persoanelor cercetate, în străinătate, unde și-ar fi oferit serviciile sexuale prin intermediul anunțurilor postate pe diverse site-uri de profil, respectiv site-uri de escorte, dar și în cadrul cluburilor de noapte din țările unde ar fi activat.

În cazul tinerelor care nu ar mai fi dorit să se prostitueze, acestea ar fi fost supuse unor presiuni de natură fizică și psihică, de multe ori ar fi fost agresate și amenințate, pentru a-și continua activitatea, în vederea obținerii de sume de bani în beneficiul membrilor grupării.

Banii obținuți din activitățile de prostituție ar fi fost trimiși în țară, fie prin intermediul unor sisteme financiare de transfer de bani, fie transportate personal de către membrii grupului infracțional sau cu ajutorul unor persoane interpuse și ar fi fost investiți în achiziționarea de proprietăți imobiliare și autoturisme de lux, pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relațional, pentru a disimula proveniența ilicită a banilor și a eluda plata taxelor legale aferente către organele fiscale competente.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și indisponibilizate un pliculeț conținând o substanță de culoare albă pulverulentă, 2 pliculețe tip zip lock, conținând o substanță cristalizată de culoare alb-crem, un autoturism de lux evaluat la aproximativ 100.000 de euro,  11 telefoane mobile, o tabletă, carduri bancare, 18.590 de lei, 7.700 de euro, 2 ceasuri de lux evaluate la aproximativ 15.000 de euro și diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

De asemenea, la una dintre locuințele percheziționate, a fost identificată o femeie de cetățenie etiopiană, al cărei drept de ședere pe teritoriul României era expirat, motiv pentru care a fost predată IGI.

Concomitent, în Spania, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, poliția spaniolă a percheziționat, în Malaga, locuința unuia dintre bărbații cercetați în acest dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.