Acasă Politic Rep. Moldova a semnat, la Paris, Memorandumul de Înțelegere cu OCDE

Rep. Moldova a semnat, la Paris, Memorandumul de Înțelegere cu OCDE

Conectivitatea regională, cheia rezilienței în regiunea Mării Negre

DISTRIBUIȚI

 170807 – 15122023 – Secretarul de stat coordonator național al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) Luca Niculescu a participat, în perioada 12-14 decembrie 2023, la Paris, la reuniunea ministerială a Programului de competitivitate al OCDE pentru Eurasia.

Intitulată „OECD Eurasia Week: Working Together in Challenging Times”, reuniunea a urmărit să consolideze relațiile dintre statele din regiunea eurasiatică și OCDE, precum și să crească vizibilitatea cooperării acestora cu Organizația, în domenii care vizează competitivitatea regiunii și progresul economic și social. Evenimentul, lansat prin alocuțiunea introductivă a Secretarului-general OCDE Mathias Cormann, a reunit reprezentanți ai statelor membre OCDE și ai celor candidate, ai țărilor din regiunea Eurasia și ai organizațiilor și instituțiilor internaționale partenere, inclusiv din sectorul privat.

Temele abordate au vizat măsurile de reziliență și de redresare din regiune, în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și pandemiei Covid-19, provocările cu care se confruntă mediul de afaceri din regiunea eurasiatică, competitivitatea și echilibrul de gen, rezultatele Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) pentru regiune. De asemenea, în cadrul reuniunii, a fost semnat Memorandum-ul de Înțelegere dintre OCDE și Republica Moldova, document care pune bazele unei cooperări aprofundate între cele două părți și implementarea reformelor în domenii cheie, conform standardelor OCDE.

Secretarul de stat Luca Niculescu a evidențiat importanța conectivității regionale, ca factor de creștere a rezilienței și de întărire a competitivității din regiune. În context, a subliniat eforturile României în asigurarea tranzitului de cereale dinspre Ucraina, precum și sprijinul acordat operatorilor energetici din Ucraina și Republica Moldova. Ca viziune regională, a menționat susținerea României pentru dezvoltarea și diversificarea rutelor de transport, inclusiv a celor energetice, cu statele din Caucaz, precum și cu cele din Asia Centrală.

Oficialul român a expus provocările multidimensionale cu care se confruntă regiunea, fiind necesare eforturi comune susținute pentru consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilităților strategice. De asemenea, a subliniat importanța acțiunilor concrete în plan regional, pe fondul apartenenței la setul comun de valori și principii democratice.

În marja evenimentului, secretarul de stat a avut o serie de întrevederi bilaterale cu ambasadori din state membre OCDE și reprezentanți ai Secretariatului OCDE, în cadrul cărora a prezentat eforturile depuse de România în procesul de aderare la Organizație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.