Acasă Social Sanatate Peste 530 de solicitări au fost înregistrate la serviciul de Ambulanță București-Ilfov...

Peste 530 de solicitări au fost înregistrate la serviciul de Ambulanță București-Ilfov în noaptea de Anul Nou

DISTRIBUIȚI
foto:jurnalul

 170916 – 02012024  – Au apelat la serviciile medicilor și persoane care au avut de suferit în urma unor incidente cu materiale pirotehnice. Unui copil i-a explodat o petardă în mână, o altă persoană a fost lovită de o petardă în față, alteia i-a sărit în spatele urechii, iar alți cetățeni au avut amețeli de la mirosul materialelor pirotehnice. Au fost și şase cazuri în care oamenii au aruncat petarde în coșurile de gunoi și în tomberoane, care au luat foc.

Multe persoane care au avut nevoie de serviciile Ambulanței au fost și pe munte. 64 de oameni au cerut intervenția de urgență a salvatorilor montani, iar dintre aceștia 26 au fost duși la spital. Alte 16 persoane au mers la medici cu mașinile personale, după cum precizează reprezentanții Salvamont România pe o rețea de socializare. Cele mai multe sesizări au fost din Lupeni, municipiul Brașov, din județele Gorj, Prahova sau de la Voinea, Vâlcea. S-au primit și 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană, despre domeniile schiabile.sursa: Romania-actualitati.ro

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.