Acasă Opinii/Analize Sondaj de opinie INSCOP Research: Țările cu cele mai puternice armate și...

Sondaj de opinie INSCOP Research: Țările cu cele mai puternice armate și economii. Respectarea drepturilor și libertăților omului

DISTRIBUIȚI

171546 – 14032024 – Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în februarie 2024, jumătate dintre români cred că SUA au cea mai puternică armată din lume, pondere în creștere cu aproximativ 10 procente față de 2021.

Datele au fost culese în perioada 22 – 29 februarie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

„Evaluarea generică a principalelor repere de putere militară, economică și valorică ale lumii arată o cunoaștere bună a acestora de către români care identifică SUA drept puterea militară principală, urmată de China și Rusia, ultimele două schimbându-și pozițiile comparativ cu sondajul anterior pe acest subiect realizat în iunie 2021. Românii identifică China drept puterea economică principală, dar în scădere comaprativ cu situația din 2021, diferența dintre China și SUA reducându-se semnificativ de la 17 puncte procentuale în 2021 la mai puțin de 4 în 2024. Percepția Rusiei de mare putere militară pare să fi fost afectată de războiul din Ucraina, în timp ce percepția Chinei de mare putere economică a fost probabil afectată de consecințele economice ale pandemiei. Uniunea Europeană și SUA sunt percepute de departe drept țările/regiunile în care sunt respectate cel mai bine drepturile și libertățile oamenilor,”   a declarant Remus Stefureac, director INSCOP.

Cea mai puternică armată din lume
50.5% dintre români consideră că SUA au cea mai puternică armată din lume (39.7% în sondajul INSCOP din iunie 2021), 28.8%  menționează China (16.4% în 2021), 14.3% Rusia (33.5% în 2021), iar 0.9% altă țară. Ponderea non-răspunsurilor este 5.5%.
Consideră că SUA au cea mai puternică armată din lume în proporții mai mari decât media: bărbații, persoanele cu vârsta peste 60 de ani, persoanele cu educație superioară, gulerele albe, cei cu un venit mai ridicat, angajații la privat. China este văzută drept țara cu cea mai puternică armată din lume în special de către persoanele cu un venit scăzut și angajații la stat.

Cea mai puternică economie din lume
În opinia a 35.5% dintre respondenți China este țara care are cea mai puternică economie din lume (41.5% în sodnajul INSCOP din iunie 2021). 31.7% cred că SUA au cea mai puternică economie din lume (24.1% în 2021), 14.8% Japonia (14% în 2021), 12.6% Germania (14.1% în 2021), iar 0.8% altă țară. Ponderea non-răspunsurilor este 4.7%.
China este văzută drept țara cu cea mai puternică economie din lume în special de către persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din regiunile București-Ilfov și Vest și angajații la privat.

Țara/ regiunea în care sunt respectate cel mai bine drepturile și libertățile oamenilor
Întrebați în care țară sau regiune consideră că sunt respectate cel mai bine drepturile și libertățile oamenilor, 39.2% dintre respondenți indică Uniunea Europeană (37.4% în sondajul INSCOP din iunie 2021), 38% SUA (39.2% în 2021),  8.2% China (4.1% în 2021) și doar 2.1% Rusia (4,3% în 2021).  5.6%  menționează altă țară, iar 6.8% nu știu sau nu răspund.
Sunt de părere că în Uniunea Europeană sunt respectate cel mai bine drepturile și libertățile oamenilor în proporții mai mari decât media: bărbații, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, gulerele albe, locuitorii din București sau urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat. Persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei inactivi pasivi, locuitorii din urbanul mic sau din rural cred într-o proporție mai mare decât media că în SUA sunt respectate cel mai bine drepturile și libertățile oamenilor.

https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2024/03/14.03.2024-Sondaj-INSCOP-NEWS-Partea-a-VII-a.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.