Acasă Externe Mihai Popșoi: „România este principalul avocat al Republicii Moldova nu doar la...

Mihai Popșoi: „România este principalul avocat al Republicii Moldova nu doar la Bruxelles, dar și în toate statele europene”

DISTRIBUIȚI

 172237 – 28052024România este principalul avocat al Republicii Moldova nu doar la Bruxelles, dar și în toate statele europene. Declarația a fost făcută luni de vicepremierul moldovean Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, în timpul unor discuții cu presa, relatează tvrmoldova.md.

Șeful diplomației de peste Prut a prezentat proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul României.

„Relațiile cu România sunt foarte strânse. Sprijinul care vine din partea României este greu e subestimat, mă refer atât la agenda europeană, cât și la proiectele de infrastructură aflate în derulare. Este vorba de interconexiunea energetică, astfel încât să nu depindem nici de Gazprom și nici de Cuciurgan. Această interconexiune reprezintă integrarea țării noastre în piața energetică a UE. În acest mod vom reduce dependența în care am trăit timp de peste 30 de ani. Alte proiecte importante de infrastructură vizează construcţia şi reparaţia podurilor de peste Prut. Suntem recunoscători pentru acest sprijin generos din partea României”, a spus Mihai Popșoi.

De asemenea, oficialul s-a referit la ajutorul, în valoare de 2,5 milioane de euro, oferit recent de România pentru reconstrucția căminului studențesc al Universității de Stat ”B.P. Hasdeu” din Cahul și peste 2 milioane euro pentru dotarea cu mijloace speciale instituțiilor de forță.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.