Acasă Cultura/Media Mircea Cărtărescu, primul autor român distins cu Dublin Literary Award pe 2024

Mircea Cărtărescu, primul autor român distins cu Dublin Literary Award pe 2024

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

172198 – 24052024 –  Mircea Cărtărescu este câștigătorul din acest an al prestigiosului premiu literar The International Dublin Literary Award, cu romanul Solenoid, a anunțat Editura Humanitas.

Este pentru prima dată când The International Dublin Literary Award, unul dintre cele mai valoroase premii literare din lume, ajunge în România.

Anunțul a fost făcut în cadrul Festivalului Internațional de Literatură Dublin.

“Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză”, se arată în comunicatul juriului. Juriul mai precizează că traducerea realizată de Sean Cotter păstrează precizia lirică a originalului și deschide opera lui Cărtărescu către un nou univers de cititori.

Ediția în limba engleză a apărut în traducerea lui Sean Cotter, la Deep Vellum Publishing, în toamna lui 2022, și a fost considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului, bucurându-se de cronici elogioase în numeroase publicații importante precum The New York Times, The New Yorker, Publishers Weekly, The Financial Times, iar în aprile 2023 a fost distinsă cu Los Angeles Times Book Prize for Fiction.

Nominalizarea cărții și a autorului pentru aceat premiu aparțin Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”  din Cluj.

”Solenoid” este prima carte tradusă din limba română desemnată câştigătoare în istoria de 29 de ani a acestui premiu şi singurul roman în traducere prezent pe lista scurtă de anul acesta a Dublin Literary Award.

Premiul, în valoare de 100.000 de euro, este sponsorizat de consiliul oraşului Dublin şi este cea mai consistentă recompensă literară acordată unui singur roman publicat în engleză. Mircea Cărtărescu va primi 75.000 de euro, iar traducătorul volumului, Seán Cotter, va primi 25.000 de euro. ”Solenoid” este cel de-al 12-lea roman în traducere care câştigă acest premiu, acordat unor opere literare nominalizate de biblioteci publice din toată lumea.

Bazat pe prima ocupație de profesor de liceu a lui Cărtărescu,  Solenoid  începe cu detaliile banale ale vieții unui memorialist și se transformă rapid într-o relatare filozofică a vieții, istoriei, filosofiei și matematicii. Investigațiile romanului asupra altor universuri, dimensiuni și linii temporale reconciliază tărâmurile vieții și ale artei. Romanul se bazează pe realitatea României comuniste de la sfârșitul anilor 1970/începutul anilor 1980, inclusiv lungile cozi pentru cumpărături, absurditățile sistemului de învățământ și mizeria vieții de familie.

Combinând ficțiunea cu autobiografia și istoria,  Solenoid  ruminează asupra schimburilor posibile între dimensiunile alternative ale vieții și ale artei în comunism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.