Acasă Social Aparare Vizita în România a șefului Statului Major General al Apărării Naționale Elene

Vizita în România a șefului Statului Major General al Apărării Naționale Elene

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

172204 – 24052024 –  Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, 23 mai, la sediul MApN, cu omologul său din Republica Elenă, generalul Dimitrios Choupis.

Discuțiile au vizat situația de securitate, cu accent pe regiunea Mării Negre, măsurile aliate de consolidare a arhitecturii defensive pe flancul estic, precum și diversificarea instruirii comune. De asemenea, oficialii au abordat teme în perspectiva desfășurării, în luna iunie, „Conferinței șefilor statelor majore ale apărării din țările din Balcani pe probleme de cooperare militară”.

Generalul Vlad a apreciat contribuția militarilor români și greci la stabilitatea regională prin participarea la misiuni și operații ale NATO și UE în Balcanii de Vest. „Prezența colegilor greci în structurile aliate din țara noastră, precum și participarea unor capabilități aeriene și navale ale celor două armate la exerciții multinaționale sunt constante ale excelentei noastre cooperări militare. La acestea se adaugă angajamentul profesional al personalului de stat major din cele două țări în cadrul inițiativelor regionale, cum sunt Brigada Multinațională din Sud-Estul Europei (SEEBRIG) și Grupul de Luptă al Uniunii Europene – EU HELBROC”, a declarat șeful român al Apărării.

Vizita șefului Statului Major General al Apărării Naționale Elene în București are loc în perioada 23-24 mai, perioadă în care este inclusă și participarea la conferința „Black Sea and Balkans Security Forum”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.