Acasă Anchete Botoşani: “Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem şi ….”

Botoşani: “Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem şi ….”

DISTRIBUIȚI

– 117462 – 06032013  –  Acţiunile declanşate de organele de urmărire penală, începând cu februarie 2011, împotriva contrabandei din vămile româneşti, care au zguduit întregul sistemul de control la frontiera de stat (vamă şi poliţie de frontieră) au fost date uitării, iar contrabanda a reînflorit, se pare, cu şi mai multă vigoare. Au fost vizate atunci, printre altele vămile din Siret (Suceava), Stamora Moraviţa (Timiş), Albiţa (Vaslui), Ploieşti (Prahova), Halmeu (Satul Mare) şi Stânca Costeşti (Botoşani). Potrivit http://sareinochi.com, în ultima vreme lucrurile au revenit la starea de ”normalitate” de dinaintea descinderilor.

Potrivi sursei, în Vama Stânca Costeşti practicile de contrabandă sunt mai vii ca niciodată, iar şeful instituţiei, Ioan Ungureanu, mutat provizoriu şef Birou Vamal la Aeroportul Salcia din Suceava, se va întoarce, curând, la vechiul loc de muncă.

Revenirea lui Ioan Ungureanu în fruntea vămii Stânca Costeşti, preconizată a avea loc după terminarea concediului prelungit în care se află, însemnă şi repunerea pe roate a maşinăriei de făcut bani.

Şoferul contrabandist al vămii, reîncadrat în funcţie

http://2.bp.blogspot.com/-8Hk6iZWiOf4/USliXtQb0jI/AAAAAAAAAD8/oriDKmFSYng/s640/anexa+portal+just.JPGPotrivit presei locale, Vama Stânca Costeşti este singura vamă românească în care mărfurile de contrabandă erau introduse în ţară inclusiv cu maşina instituţiei. Deşi, în august 2011, jumătate dintre angajaţii instituţiei erau urmăriţi penal pentru operaţiunile de contrabandă după descinderile DIICOT, şeful Biroului Vamal Stânca Costeşti declara atunci că singurul vinovat era şoferul Andrei Corneschi, singurul angajat arestat după ce fusese prins în timp ce transporta ţigări cu timbru din Republica Moldova, la Botoşani, chiar cu maşina vămii, şofer ce avea o vechime de 15 ani în acea vamă şi până atunci nu primise nicio sancţiune.

Astăzi, Andrei Corneschi, şoferul contrabandist, este reangajat (menţinut pe post) la aceeaşi vamă, de către Ioan Ungureanu, şeful instituţiei, cel care declara atunci că vina pentru contrabanda descoperită de DIICOT la Stânca Costeşti este…doar şoferul punctului vamal.

 

Respins la examenul profesional, repus în funcţie de instanţă

 

O altă premieră naţională din domeniul vamal, petrecută tot la Vama Stânca Costeşti este aceea că inspectorul vamal Alois Baur, unul dintre oamenii de bază ai şefului instituţiei, Ioan Ungureanu – cel fără ştiinţa căruia nu mişcă nimic într-ale contrabandei în vama respectivă – deşi a picat examenul susţinut în iulie 2011, a fost repus pe funcţie de o instanţă de judecată. Cu toate că este cel mai vechi şi mai cercetat vameş, subiect al mai multor dosare penale privind faptele sale asimilate corupţiei, inspectorul Baur a fost singurul care a pierdut examenul din iulie 2011, dar, la sfatul şefului Ungureanu, a contestat procedura de susţinere a examenului, iar Curtea de Apel Suceava a decis ca acesta să fie repus în funcţie pe motiv de competenţă, deşi examenul profesional pare să fi spus altceva.

 

Decizia Curţii de Apel Suceava este incredibilă

 

Pe motiv de procedură, instanţa l-a declarat profesionist pe inspectorul vamal Alois Baur. Conform site-ul portal.just.ro, la Curtea de Apel Suceava, în dosarul 909/39/2011 unde reclamantul este inspectorul vamal Alois Baur (singurul respins la examenul din iulie 2011, cu un punctaj de 150 puncte), iar pârâţi sunt Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti (ANV) şi ANAF. ”Admite în parte cererea de anulare a examenului organizat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor în perioada 18 – 29 iulie 2011, în sensul că anulează parţial acest examen, doar în ceea ce îl priveşte pe reclamantul Baur Alois. Admite cererea de anulare a Ordinului nr.7126/02.08.2011 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, cerere formulată de reclamantul Baur Alois în contradictoriu cu A.N.V. Anulează Ordinul nr. 7126/02.08.2011, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor. Dispune reîncadrarea reclamantului Baur Alois în funcţia publică de inspector vamal, grad profesional principal la Biroul Vamal Stanca Costeşti. Obligă pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor să plătească reclamantului Baur Alois o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate de care ar fi beneficiat începând cu data de 08.08.2011 până la data reintegrării efective. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1874 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare”.

 

Contrabanda şi evaziunea fiscală

 

http://2.bp.blogspot.com/-1JQlYPbOAyQ/USlihV5QdMI/AAAAAAAAAEE/DfFyWF1jP-E/s400/vama-stanca-11.jpgDacă în privinţa personalului, oamenii par să-şi recapete, încet, încet, posturile, la capitolul activităţi din vamă nu s-a schimbat nimic. Conform surselor, contrabanda cu ţigarete, cu alcool, cu produse alimentare şi industriale este în floare. “Trec şi români şi moldoveni în număr mare prin P.T.F. Stânca-Costeşti (cel mai modern punct de trecere a frontierei din judeţul Botoşani), cu autoturisme, microbuze, autocare, având asupra lor, la vedere sau ascunse prin bagaje, produse din categoriile susmenţionate. Şi le introduc în ţară fără a achita taxele impuse de lege, cu acordul vameşilor şi poliţiştilor de frontieră oferit contra unor sume nici prea mari, nici prea mici. Acestea toate se petrec cu ştiinţa şi sub protecţia lui Ungureanu Ioan” – relatează sursele.

Şi, în ciuda „bunăvoinţei funcţionarilor vamali”, şi contrabandiştii au început să emită pretenţii mai mari, ”iar dacă nu sunt lăsaţi să treacă graniţa cu minimum 2000 de pachete de ţigarete la bordul autoturismelor de lux personale, trec înapoi în Republica Moldova supăraţi, cu tot cu marfa de contrabandă (care ar fi trebuit confiscată), fără a ţine cont de, ba chiar sfidând, autoritatea vameşilor şi a poliţiştilor de frontieră” – spune un vameş (care a trecut examenul din 2011).

 

Reţeaua lui Ungureanu

 

Întrucât, cel puţin până la descinderea DIICOT, afacerile mergeau bine, Ungureanu şi-a apropiat superiori de-ai săi, indiferent de regim, participând la nunţi, cumetrii, botezuri, şedinţe de-ale vameşilor şi partide de pescuit cu oameni „mari” Dorel Fronea – însuşi vicepreşedintele A.N.A.F., director al A.N.V., Gică Dănilă – botoşănean la origine şi director adjunct în cadrul Direcţiei de Supraveghere, Accize şi Operaţiuni Vamale, Gheorghe Stambelu – director al Direcţiei Resurse Umane, Organizare Generală şi Perfecţionare, şi ultimul dar nu cel din urmă, Ioan Dumitru Boţa – director al Direcţiei Economice, Investiţii şi Administrarea Serviciilor din cadrul A.N.V., indivizi care l-au sprijinit în dese rânduri, unii cu aprobări, alţii cu fonduri şi chiar sfaturi.

Tot în reţeau Ungureanu par a fi prinşi şi şefi mai mici, dar la fel de importanţi, precum suceveanul Dănuţ Bolohan, fost director al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, actualmente director al unei „unităţi de producţie” mai mici, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, respectiv Liliana Ion, director adjunct al DRAOV Iaşi, (prinsă într-un dosar din 2010 al DNA, aceasta conducea cu mâna-i de fier „regionala”).

 

Gelu Tofan a devenit morar

 

Interesant este că Ioan Ungureanu nu a reuşit să şi-l apropie pe actualul şef al ”regionalei”, botoşăneanul Ioan Pintilei, care are propriile planuri cu vămile subordonate instituţiei pe care o coordonează, şi anume schimbarea oamenilor aparţinând „foştilor” cu forţe proaspete şi loiale excelenţei sale. Iar şeful BVF Stânca i-a amintit lui Gică Dănilă despre vremurile bune când mergeau la pescuit.

În perioada de la numirea lui Pintilei şi până în prezent, Ungureanu nu a stat cu mâinile în sân, ci a reuşit să pună în aplicare un plan mai vechi al omul de afaceri Gelu Tofan – redeschiderea tranzitului cu mărfuri prin P.T.F. Stânca-Costeşti.

Originar din zonă, Gelu Tofan, scăpătat după ce firma sa, Tofan Internaţional a intrat (în 2009) în insolvenţă, deţine acum firma „Moara lu’Tofan” care, cu 5 milioane de euro (bani europeni), aduce materia primă din Republica Moldova. El are nevoie însă ca Vama Stânca Costeşti să permită trecerea tirurilor sale cu cereale, solicitând în acest sens sprijinul camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, unde a depus şi o cerere scrisă. „Au mai fost solicitări şi din partea altor oameni de afaceri, însă doar domnul Tofan a făcut o cerere scrisă şi motivată în acest sens. El investeşte într-o moară cu o capacitate mare de producţie şi este foarte interesat ca Vama Stânca să fie şi de trafic de mărfuri. Are de trecut prin vamă 150 de tiruri şi ar avea economii importante la transport să nu mai folosească vămile din Sud şi să poată trece direct pe la Stânca. De fapt un astfel de punct vamal cu trafic comercial ar fi benefică pentru toată partea de Nord a României şi a Republicii Moldova”, a declarat pentru presa locală Dorin Romeo Floareş, preşedintele Camerei de Comerţ Botoşani.

Cu sprijinul şefilor, dar şi al unei vaste reţele din cadrul sistemului compusă din fostul prefect de Botoşani, Adrian Constantinescu, preşedintele ANSVSA, botoşăneanul Mihai Ţurcanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu, preşedintele Camerei de Comerţ Botoşani, Dorin Romeo Floareş, şeful serviciului Afaceri Europene şi Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate din cadrul Instituției Prefectului Botoşani, Emil Moga, şi cu susţinerea lui Gheorghe Tofan, a lui Bogdan Andronovici-Butur, avocat din municipiul Iaşi, şi Vasile Bîrzoi (zis Lică) din aceeaşi localitate, aceştia din urmă cunoscând persoane influente care ar fi contribuit la materializarea dorinţei sale, Ungureanu a obţinut autorizaţiile necesare pentru redeschiderea tranzitului cu mărfuri prin P.T.F. Stânca Costeşti. Bun şi pentru traficul legal de mărfuri, bun şi pentru contrabandă.

 

Ungureanu a brevetat modelul Butur

 

O vamă eficientă nu e vamă dacă nu are şi proprii comisionari vamali. Iar Ioan Ungureanu a identificat, aşa cum a învăţat de la „tăticul” Eugen Marian Butur, nişte oameni de încredere, mai exact pe cei de la firma de comisionariat vamal Romold Comisionar SRL din Iaşi (reprezentată de Anca Bîrzoi – nepoata lui Eugen Butur), care a deschis un punct de lucru în cadrul acestui birou vamal.

În perioada 2002-2007, Anca Bîrzoi, împreună cu fiica lui Butur (psihologul militar Andronovici-Butur Oana-Roxana) a fost implicată în activităţi ale Trans Atlantic SRL, despre care în mass-media locală existau suspiciuni că ar fi ilegale.

Anca Bîrzoi este nimeni alta decât soţia lui Vasile Bîrzoi (zis Lică), o cunoştinţă apropiată a lui Ioan Ungureanu. Prin 2006, Bîrzoi, alături de omul de afaceri ieşean Ioan Budeanu, a fost implicat într-un caz de evaziune fiscală şi înşelăciune.

Fiica lui Eugen Butur, Oana-Roxana Andronovici-Butur este soţia avocatului Bogdan Andronovici-Butur, de asemenea un apropiat al lui Ioan Ungureanu şi unul dintre cei care prin relaţiile sale, a pus umărul la redeschiderea traficului cu mărfuri prin vama Stânca.

Dacă informaţiile privind revenirea lui Ungureanu la vechiul loc de muncă (aşa cum i-a promis Gheorghe Stambelu de la Resurse Umane – fost lider în sindicatul lui Vasile Marica, fost secretar general al ANFP, transferat la vamă de Gelu Stefan Diaconu, promovat apoi temporar în funcţia de director al Directiei Resurse Umane, Organizare Generala şi Perfecţionare şi titularizat fraudulos pe funcţie), este reală, atunci cercul se închide şi toată lumea va fi mulţumită. Cu excepţia, poate, a contribuabilului tot mai împovărat de taxe şi impozite. – www.promptmedia.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.