Acasă Centru Covasna Covasna: Proiect de mediu cu fonduri europene de 3 milioane euro în...

Covasna: Proiect de mediu cu fonduri europene de 3 milioane euro în Covasna

23
DISTRIBUIȚI

127765 – 17042014 –   Ministrul Mediului, Attila Korodi, a participat joi la CJ Covasna, la semnarea proiectului „Managementul adecvat al ariilor naturale protejate munții Bodoc-Baraolt, Dealul Ciocaș-Dealul Vițelului, Tinovul Apa Roșie, Mestecănișul de la Reci” finanțat prin POS Mediu – Axa Prioritară 4. Valoarea totală a proiectului, al cărui beneficiar este CJ Covasna, este de 13 milioane lei.

“Perioada următoare va fi una cu foarte multe activități în această zonă, în special în ceea ce îi privește pe oamenii de specialitate, adică cei care au expertiză în biodiversitate, expertiză în componenta administrativă, precum și în managementul ariilor protejate”, a declarat Attila Korodi.

Ministrul a făcut referire la importanța finanțării de care va beneficia Județul Covasna. ”Prin semnarea acestui contract se va ajunge la o finanțare de aproape jumatate de milliard de lei pentru județul Covasna, sumă importantă pentru Programul Sectorial de Mediu, și din care deja avem plăți făcute de aproximativ 90 milioane lei.

”Facturile circulă în ritm accelerat, ceea ce înseamnă că am reușit o debirocratizare. De acum încolo, absorbția fondurilor europene din POS Mediu va depinde, într-o foarte mare măsură, de dinamica achiziției publice și de dinamica implementării proiectelor care sunt contractate”, a subliniat ministrul Attila Korodi.

Obiectivul general al proiectului constă în protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin organizarea managementului ariilor naturale protejate aflate în administrarea/custodia Judeţului Covasna, crearea unor condiţii optime de vizitare şi informare prin realizarea infrastructurii pentru uz public orientată spre protecţia şi gestionarea mediului a opt arii naturale protejate aflate pe teritoriul judeţului Covasna.

Bugetul total al proiectului este de 13.109.626,16 lei, din care cheltuieli eligibile 9.895.789,52 lei la care se adaugă 2.311.465,60 lei TVA. Cheltuielile neeligibile vor fi suportate de Judeţul Covasna în valoare de 733.307 lei, la care se adaugă 169.064,04 lei TVA.

Prin acest proiect se urmărește conştientizarea vizitatorilor şi comunităţilor locale asupra valorilor naturale şi contribuirea la dezvoltarea durabilă a acestora, în conformitate cu obiectivele generale ale POS Mediu şi specifice ale Axei prioritare 4.

În cadrul proiectului vor fi realizate cinci planuri de management pentru arii naturale protejate din judeţ (Dealul Ciocaş – Dealul Viţelului, Tinovul Apa Roşie, Oltul Superior, Râul Negru şi Mestecănişul de la Reci Nyír), centrul de vizitarea al sitului Natura 2000 Munţii Bodoc-Baraolt în Mestecănişul de la Reci, care datorită poziţiei ei centrale va putea îndeplini şi rolul de informare asupra celorlalte arii naturale din judeţ. Totodată prin reabilitarea fostelor cantoane de la Hatod şi Bixad se vor realiza două puncte de informare, câte unul pentru vizitatorii siturilor Munţii Bodoc-Baraolt şi Ciomad-Balvanyos. În acelaşi scop, dar clădire nouă se va realiza la Estelnic. Infrastructura va fi completată în toate locaţiile de trasee tematice dotate cu observatoare, tăbliţe de informare. Un element important al proiectului este informarea publicului, în acest sens se vor organiza forumuri, publicaţii, evenimente media. Totodată în vederea eficientizării serviciului judeţean de protecţia naturii, se vor organiza cursuri pentru angajaţii acestuia şi achiziţiona echipamente individuale, GPS şi o maşină de teren. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here