Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Iniţiativă legislativă: Terenurile cu monumente din Patrimoniul UNESCO, scoase din fondul...

Bucureşti: Iniţiativă legislativă: Terenurile cu monumente din Patrimoniul UNESCO, scoase din fondul forestier

DISTRIBUIȚI

 137683  – 18062015  – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a depus o inițiativă legislativă, semnată de deputați și senatori din întreg spectrul politic, prin care sunt scoase din fondul forestier naţional suprafețele de teren pe amplasamentul cărora se află monumentele istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, potriivt unui comunicat al Camerei Deputaţilor.

Ca urmare a vizitei de lucru efectuate de către membrii comisiei la Cetățile Dacice din Munții Orăștie s-a constatat că arborii din incinta monumentelor, căzuți peste acestea sau sub iminența prăbușirii, reprezintă un pericol real pentru starea şi integritatea obiectivelor de patrimoniu național de valoare universală. În același timp, Cetățile Dacice sunt amplasate pe terenuri împădurite aflate în fondul forestier național, ceea ce impiedică intervenţiile de tăiere şi evacuare,  prețul plătit fiind distrugerea monumentului.

Constatând problemele apărute de această dublă reglementare, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a decis să inițieze un act normativ care să permită intervențiile asupra  suprafețelor împădurite pe care se găsesc monumente istorice naționale aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, salvând astfel de la distrugere Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.