Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Chișinău: Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova

Chișinău: Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

146268- 26062017  Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost ales duminică, 25 iunie 2017, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, la propunerea președintelui executiv al formațiunii, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării, în cadrul Congresului extraordinar al PUN, informează Radio Chișinău.

Fondatorul PUN, Anatol Șalaru, a declarat că funcția de președinte al partidului rămâne vacantă până când lui Traian Băsescu îi va fi restabilită cetățenia Republicii Moldova, potrivit Unimedia. Șalaru a argumentat că Băsescu este unul dintre cei mai dedicați oameni politici din România față de problemele românilor basarabeni, a relatat Radio Chișinău.

La rândul său, prim-vicepreședintele PUN, Ana Guțu, a anunțat că noul partid se va pregăti pentru alegerile parlamentare de la anul. ”Alegerile parlamentare din 2018 trebuie să aducă un Parlament al unirii”, a spus ea, citată de Unimedia.

Potrivit Radio Chișinău, Traian Băsescu a declarat că a fi ales președinte de onoare al unui partid unionist este cea mai mare onoare pe care i-o puteau face cetățenii Republicii Moldova. El a mai spus că, dacă președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu i-ar fi suspendat cetățenia moldovenească, ar fi fost găsită altă soluție. În discursul său, Traian Băsescu a criticat politica prorusă a lui Dodon.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.