Acasă Cultura/Media Expoziţie de fotografie din arhiva AGERPRES, în premieră la Salina Praid

Expoziţie de fotografie din arhiva AGERPRES, în premieră la Salina Praid

DISTRIBUIȚI

151051 – 11072019 –    O expoziţie de fotografie, ce cuprinde imagini din arhiva fotografică AGERPRES, precum şi din proiectul “România: Evoluţie”, a fost vernisată miercuri la Salina Praid, în prezenţa directorului general al Agenţiei Naţionale de Presă, Claudia Nicolae, a prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, şi a directorului general al Salinei Praid, Seprodi Zoltan.

Sunt expuse la Salina Praid fotografii de arhivă ce ilustrează imagini de la Revoluţia din 1989, imagini cu sportivi români de performanţă, dar şi care reflectă viaţa cultural-artistică, fie că este vorba de personalităţi din domeniu sau de construcţia unor edificii culturale.

Expoziţia cuprinde și unele dintre cele mai bune imagini care ilustrează evoluţia României, realizate în ultimii ani de către fotoreporterii Agenţiei Naţionale de Presă. Sutele de turişti care vizitează zilnic salina vor putea vedea, începând de astăzi, o parte dintre acestea.

Este o expoziţie care ne onorează ca instituţie şi care valorifică munca de 130 de ani a tuturor colegilor din agenție. Arhiva Fotografică AGERPRES a ajuns la 120 de metri în subteran, în Salina Praid, unde vizitatorii pot admira imagini istorice de excepție. Agenţia Naţională de Presă a fost prezentă de-a lungul timpului, prin jurnaliştii şi fotografii ei, la toate marile evenimente din istoria contemporană a ţării noastre“, a declarat directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae.

Prezent la eveniment, prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a remarcat importanţa expoziţiei vernisate într-un loc neobişnuit, în Salina Praid, care prezintă imagini din istoria ţării noastre şi a apreciat activitatea de 130 ani a AGERPRES.

Am venit cu mare plăcere astăzi la vernisarea acestei expoziţii, o expoziţie istorică, cu fotografii din istoria acestei ţări, din zile de sărbătoare ale României, dar şi din zile mai triste, zile care ne-au definit pe noi, ca identitate românească. Cu atât mai mult, vernisarea expoziţiei este importantă datorită locaţiei unde se desfăşoară, suntem în Salina Praid, un loc inedit, turistic, unde fiecare om care are răgazul să coboare în salină poate vedea şi aprecia această expoziţie extraordinară, cu oameni extraordinari, cu istorie şi cu cei care au făcut istoria acestei ţări. Vreau, în primul rând, să felicit AGERPRES şi să spun ‘La mulţi ani!’ la împlinirea a 130 de ani de existenţă, în acest an, o agenţie care întotdeauna pune mare preţ pe acurateţea informaţiilor şi pe realitatea lor, o agenţie care întotdeauna este acolo unde trebuie, aducând în prim plan tot ceea ce se întâmplă în viaţa economică, socială şi politică din România. Le mulţumesc jurnaliştilor AGERPRES pentru tot ceea ce fac pentru România şi pentru promovarea ţării noastre“, a declarat prefectul Harghitei.

La rândul său, directorul general al Salinei Praid, Seprodi Zoltan, s-a declarat onorat de prezenţa expoziţiei în subteran şi a mărturisit că este impresionat de imaginile care surprind momente foarte importante din istoria ţării.

Eu mă simt foarte onorat de prezenţa dumneavoastră aici, este un succes, este un prim pas al unei colaborări pe care o putem dezvolta şi în viitor. Să fiu sincer, m-a marcat expoziţia, e impresionantă, să ştii şi să vezi ceea ce s-a întâmplat pe parcursul a 130 ani şi momentele importante din viaţa politică, socială pe care AGERPRES le-a surprins în fotografii şi să le avem acum, aici, în salină, este impresionant“, a spus directorul general al Salinei Praid.

Pentru AGERPRES reprezintă o premieră organizarea unei expoziţii într-o salină, dar şi o dovadă a faptului că Agenţia Naţională de Presă îşi continuă menirea de a aduce informaţia direct către publicul larg. Salina Praid este vizitată, în decursul unui an, de aproximativ 400 000 de persoane, iar în sezonul de vară numărul celor care intră în incinta salinei ajunge până la 2500-3000/zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.