Acasă Uncategorized Bucureşti: Din nou cutremur la vârful Internelor

Bucureşti: Din nou cutremur la vârful Internelor

DISTRIBUIȚI

97086 – 04012011 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igas, a dispus trimiterea în faţa Consiliului de Judecată constituit la nivelul M.A.I. a prim-adjunctului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din M.A.I şi trimiterea în faţa Consiliului de Judecată al I.G.J.R. a şefului Direcţiei Resurse Umane din Jandarmeria Romana. Acestea sunt numai cateva dintre dintre masurile propuse de Corpul de Control al Ministrului,

 

 

 

 

 

 care a efectuat, în perioada 15 – 27 decembrie 2010, din ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, un control tematic la nivelul M.A.I., I.G.J.R. şi I.G.P.R., asupra modului de respectare a prevederilor legale, ordinelor, dispoziţiilor şi regulamentelor în vigoare, cu privire la ocuparea unor posturi prin recrutarea candidaţilor din sursă externă.

Consurs fara respectarea legii la Jandarmerie – “Concluziile rezultate în urma controlului au arătat faptul că, în perioada 15 – 18 octombrie 2010, la propunerea conducerii I.G.J.R., cu viza directorului general al D.G.M.R.U., a directorului general al Direcţiei Generale Financiare şi aprobarea secretarului general al M.A.I., s-au deblocat trei posturi de ofiţer în Jandarmeria Română, pentru încadrare din sursă externă, prin derogare de la O.M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., O.M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I. şi O.M.A.I. nr. II/3184/25.06.2010 prin care a fost suspendată ocuparea prin examen sau concurs a posturilor vacante, cu recrutarea personalului din sursă externă. În aceste condiţii, examenele au fost dispuse de I.G.J.R. şi au avut loc deşi pentru anumite funcţii nu erau îndeplinite cerinţele de organizare impuse de ordinele pe linie de resurse umane (vechime în muncă; nici un candidat nu avea la dosar certificatele de examinare psihologică; nu toate documentele de studii erau legalizate; la toţi candidaţii lipseau fişele medicale de incadrare)”, se arata intr-un comunicat al MAI.

Corpul de Control al Ministrului a constatat astfel că demersurile Jandarmeriei Române pentru ocuparea funcţiilor scoase la concurs din sursă externă, cu încălcarea prevederilor legale, ca şi „necesitate imperioasă a încadrării posturilor în scopul reducerii deficitului de personal înregistrat la nivelul unităţilor respective, cu personal de specialitate”, au avut un caracter formal, întrucât scopul a fost ca aceste persoane să ajungă în rândul cadrelor active ale M.A.I. şi apoi implicit în Poliţia Română.

Pe baza concluziilor rezultate din controlul tematic, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, trimiterea în faţa Consiliului de Judecată constituit la nivelul M.A.I. a prim-adjunctului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în conformitate cu prevederile Statutului Cadrelor Militare, Regulamentului disciplinei militare şi regimului disciplinar al personalului M.A.I, trimiterea în faţa Consiliului de Judecată al I.G.J.R. a şefului Direcţiei Resurse Umane din I.G.J.R. şi a ofiţerului din această direcţie care s-a ocupat de constituirea dosarelor de candidaţi şi a îndeplinit funcţia de secretar în comisiile de concurs şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din M.A.I. în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360 /2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare şi punerea la dispoziţia M.A.I. pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, Igaş a dispus eliberarea din funcţie a unui ofiţer specialist principal din Direcţia Generală Management Resurse Umane – M.A.I. şi a celor trei ofiţeri încadraţi la 25 octombrie 2010 în Jandarmeria Română din sursă externă şi punerea la dispoziţia unităţilor din care fac parte pe o perioadă de şase luni, precum şi declanşarea cercetării prealabile, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 şi art. 18 alin. 2 din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. asupra a trei ofiţeri cu funcţie de conducere din cadrul M.A.I. şi I.G.P.R., a unui ofiţer care la data respectivă îndeplinea o funcţie de conducere, precum şi a unui ofiţer cu funcţie de execuţie din D.G.M.R.U.- M.A.I şi atenţionarea în conformitate cu prevederile odinului care reglementează regimul disciplinar al cadrelor, a şefului I.G.J.R., a şase ofiţeri din Jandarmeria Română, a unui ofiţer şi a unui agent din I.G.P.R.  www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.