Acasă Uncategorized Bucureşti: Codul Electoral naşte tot mai multe controverse

Bucureşti: Codul Electoral naşte tot mai multe controverse

DISTRIBUIȚI

99731 – 31032011 – Într-un apel adresat Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente şi partidelor parlamentare, Partidul Verde, Asociaţia 21 decembrie 1989 şi Forţa Civică cer oprirea modificarilor la legislaţia electorală initiaţiate de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP), „care încalcă spiritul şi litera Constituţiei României”. Proiectul de Cod Electoral propus şi susţinut de Autoritatea Electorală Permanentă este specific statelor autoritare sau regimurilor nedemocratice, susţin protestatarii. „Prin asumarea acestui proiect, adică prin tertipuri legislative, partidele politice aflate la putere de 21 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 îşi manifestă intenţia de a  bloca accesul  partidelor neparlamentare, care nu beneficiază de subvenţii de stat în competiţia electorală. Prin prevederile sale, acest proiect de Cod Electoral, neobişnuit în spaţiul european, promovează un sistem oligarhic. Proiectul de lege este nedemocratic întrucât permite accesul la competiţia electorală doar acelor partide care dispun de vaste resurse materiale. Din ianuarie 2007, România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Asumarea unui astfel de proiect ar plasa România în afara acesteia întrucât în nicio altă ţară membră a UE nu funcţionează o legislaţie electorala de asemenea natură! Faţă de legile electorale în vigoare, proiectul AEP introduce o serie de discriminări şi condiţionări inacceptabile într-un stat de drept. De exemplu, proiectul de lege încalcă Constituţia României: art. 37 – dreptul de a fi ales, art. 38 – dreptul de a fi ales în Parlamentul European, art. 53 – restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. Nu suntem de acord cu garanţiile financiare propuse de acest Cod Electoral pentru că, susţin reprezentanţii celor trei formaţiuni, aceste sume ar fi justificate doar în cazul unui contract în care  partea obligată să constituie garanţia financiară ar trebui să achite o eventuală pagubă. Sumele  propuse  drept  garanţii  financiare  pentru participarea în alegeri sunt exagerate şi, în consecinţă, restrictive. De exemplu, pentru alegerile locale un partid politic ar trebui să depună 10.500.000 de euro, pentru alegerile parlamentare 750.000 de euro, pentru alegerile europarlamentare 25.000 de euro, iar pentru alegerile prezidenţiale 82.000.de euro. „Considerăm că impunerea acestor garanţii financiare ar aduce grave prejudicii democraţiei din România, iar accesul în Administraţia Publică şi în Parlament ar fi permis doar persoanelor potente financiar. Eventualitatea concretizării acestui proiect de lege este sinonimă cu desfiinţarea partidelor neparlamentare. Accesul pe criterii financiare în Parlament si in administratia publica este doar un prim pas către oligopolizarea  instituţiilor publice şi către îndepărtarea de principiile liberului acces la funcţiile în stat. Solicităm ca în textul legii să fie prevăzute urmatoarele modificări: Eliminarea garanţiilor financiare propuse de actualul proiect AEP. Frauda electorală trebuie reîncadrată, de la actualul statut de contravenţie la cel de infracţiune. Nu suntem de acord cu amenzile derizorii prevăzute în cazul fraudei electorale întrucât nu modifică cu nimic suspiciunile ce planează asupra practicilor electorale din ultimii douăzeci de ani. În situaţia de alegeri parţiale cauzate de renunţarea premeditată la mandat (vezi cazurile recente ale lui Bogdan Olteanu sau a Danielei  Popa) sau de invalidare a mandatului în situaţiile de condamnare definitivă, cheltuielile necesare pentru repetarea alegerilor să fie asumate de partidul în numele căruia a fost înregistrat candidatul sau de către respectivul oficial (art .125 ). Timpii de antenă trebuie să fie egali pentru toţi competitorii electorali (respingem art.88, alin 6 din Proiectul Legii electorale)” – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.